PROBLEME IN PARADIS? IOANA GINGHINA A LIPSIT DE LA PETRECEREA ANIVERSARA A SOTULUI

by Paula Craciun

Alexandru Papadopol a schimbat prefixul în Duminica Floriilor. Soţul Ioanei Ginghină a împlinit 40 de ani, însă actriţa nu a fost prezentă la petrecerea lui Papi de la un restaurant de lux.

Cu toate acestea, Alex nu s-a supărat, pentru că ştia care sunt motivele soţiei sale. Tot în Duminica Floriilor a avut loc premiera de gală a musicalului „Cântec pentru Tisha” şi cu zece ani de MiniArtShow, proiectul de suflet al soţiei sale.

„De câteva luni ne pregătim pentru premiera musicalului «Cântec pentru Tisha», iar sâmbătă şi duminică am fost la Sala ArCuB să punem toate detaliile la punct. Azi (duminică – n.r.) e şi ziua lui Alex, iar el, Ruxi şi familia sărbătoresc la restaurant. Trebuie să apară din moment în moment”, a povestit Ioana Ginghină într-un interviu, potrivit ziarulring.ro.

Actorul ar fi întârziat sau poate chiar ratat spectacolul dacă Ioana nu l-ar fi sunat.

„Bine că i-am reamintit… Reţinuse că spectacolul începe la ora 19.00, nu la 18.00. Se grăbeşte să ajungă”, a spus actriţa în cadrul aceluiaşi interviu.

Într-un final, Papi s-a aşzat în primul rând, lângă Ioana, dar la câteva secunde după lăsarea întunericului în sală. Spectacolul a fost minunat şi nici nu avea cum să fie altfel, pentru că a fost făcut cu ajutorul unor actori tineri şi extrem de talentaţi, printre care Andra Mirescu, Emilian Mârnea, Andreea Gaică, Ilona Brezoianu, Răzvan Rotaru.

Fiica Ioanei şi a lui Alexandru, Ruxandra a stat numai între cei doi soţi. La finalul spectacolului, cu toţii au fost răsfăţaţi cu o felie de tort. După ce proiectul de suflet al Ioanei s-a încheiat cu bine, ea şi-a luat revanşa şi a sărbătorit în formulă completă cât a mai rămas din petrecerea lui Papi.

„Mi-a plăcut musicalul, e de nota 10! Într-adevăr, am apărut şi eu în câteva secvenţe proiectate pe scenă, dar meritul e al acestor actori tineri şi foarte talentaţi şi al echipei care a muncit enorm”, a mărturisit Alexandru Papadopol într-un interviu, potrivit ziarulring.ro

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol s-au cunoscut la Buftea, pe platourile de filmareal unei telenovele şi s-au căsătorit în anul 2007.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments