Prins de poliţiştii de frontieră arădeni conducând cu permis fals

by Dana B.

 Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals.

 În data de 13.10.2017, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Adrian P., în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Italia.

Cu ocazia controlului specific, tânărului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din Italia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări.

Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări la autorităţile italiene, în urma cărora s-a constatat că Adrian P. nu are permis de conducere.

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că a achiziţionat permisul de conducere din Italia contra sumei de 2.250 euro, de la o persoană necunoscută.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments