PRINS CU TIGARI NETIMBRATE

by webeditor

Ieri, 29 aprilie a.c., în jurul orei 9.30, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu de ordine publică, a depistat în flagrant, în zona Pieţei „Mihai Viteazul” din municipiul Arad, o persoană care oferea, spre comercializare, ţigări.
Persoana în cauză a încercat să fugă, la vederea echipajului de jandarmi, însă a fost prinsă în scurt timp. Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanei iar, după verificări, a rezultat că este vorba de un bărbat în vârstă de 37 de ani din municipiul Arad. Acesta avea, într-o sacoşă, 160 pachete cu ţigări timbrate necorespunzător. Bărbatul a încercat să scape, precizând că ţigările sunt pentru consum personal, însă el a mai fost depistat şi în cursul săptămânii trecute având 110 pachete cu ţigări în portbagajul autoturismului său.
Cele 160 pachete cu ţigări, găsite asupra persoanei, au fost ridicate în vederea confiscării urmând a fi predate Direcţiei Regionale Vamale Timişoara pentru luarea măsurilor ce se impun.

Facebook Comments