Locurile de parcare de pe strada Tudor Vladimirescu, de la blocul 44 până la intersecția cu strada Corneliu Coposu, vor fi suspendate temporar pe durata lucrărilor la rețeaua de termoficare. Șoferii care dețin abonamente valabile pentru străzile afectate de intervenții vor putea parca și pe străzile din apropiere.
Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad” și vor fi desfășurate pe străzile Poetului, Tudor Vladimirescu, Corneliu Coposu, Miron Costin și Lacului, precum și în zona Casei de Cultură a Sindicatelor. Pe strada Tudor Vladimirescu, intervențiile vor cuprinde inclusiv intersecțiile cu străzile Andrei Mureșanu și Corneliu Coposu.
Potrivit Primăriei Arad, abonamentele de parcare aferente străzilor pe care se lucrează vor putea fi folosite pe locurile de parcare publică de pe străzile adiacente și din imediata vecinătate a zonelor de intervenție. Facilitatea se aplică exclusiv deținătorilor de abonamente valabile pentru străzile afectate.
Șoferii care nu au un abonament valabil și nu achită taxa de parcare vor fi sancționați conform regulamentului parcărilor cu plată din municipiu.
Primăria le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile privind reorganizarea parcărilor pe durata lucrărilor.
Primăria Arad suspendă temporar parcările pe un tronson al străzii Tudor Vladimirescu