PRIMARIA ASCUNDE ARADENILOR AFACEREA UTA BD, LICITATIA PENTRU TRAMVAIE SAU CONTRACTELE PENTRU SPATII VERZI

by Cosmin Mihuta

Primăria municipiului Arad arată, încă o dată, că atâtat timp cât la cârma instituţiei se află Gheorghe Falcă, avem de-a face cu un stat în stat, cu o instituţie pentru care legile sunt făcute să fie călcate în picioare. În ultima lună, LiveArad.ro a făcut o serie de solicitări în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public, solicitări care, fără excepţie, au rămas fără răspuns din partea responsabililor din Primăria Arad, încălcându-se astfel legislaţia în vigoare.

Tramvaiele, o necunoscută

Primăria municipiului Arad are alergie, de aproape un an, la orice întrebare referitoare la licitaţia pentru tramvaie, finanţată cu 8,7 milioane de euro, din banii luaţi împrumut de la BERD. De ce le e frică celor de la Primărie ? E greu de spus, în condiţiile în care am avea de a face cu o licitaţie corectă. Când eşti corect, răspunzi la orice întrebare, indiferent cât de dificilă ar fi. Altfel, ascunzi mizeria sub preş şi nu spui nimic, pe modelul american, fiindcă orice spui poate fi folosit împotriva ta. Aşa se face că, deşi am cerut, oficial, la Primăria Arad, în temeiul Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public, să ni se comunice stadiul în care se află licitaţia pentru cele şase tramvaie, finanţate din fonduri BERD, organizată de Primăria Arad, având în vedere faptul că trecuse aproape o lună de zile de la depunerea ofertelor finale, nici până astăzi, adică peste termenul de 30 de zile, n-am primit niciun răspuns. După două luni de zile de la depunerea ofertelor, nu există un câştigător, ceea ce e mai mult decât suspect.

De asemenea, tot legat de tramvaie, am revenit cu o altă solicitare, în data de 18 martie, în care întrebam câteva chestiuni simple, de maxim interes pentru arădeni. Mai precis, dacă este adevărat că firma poloneză PESA a anunţat că se retrage din licitaţie şi, dacă da (noi zicem că da), ce urmează: se anulează licitaţia, iar dacă nu, când se anunţă câştigătorul pe care noi îl anunţăm de aproape un an de zile. Niciun răspuns de la primărie.

Afacerea UTA BD, secret de primărie

O altă solicitare transmisă Primăriei Arad se referă la mega-afacerea UTA BD, prin care se sifonează bani publici, după cum afirmă mai mulţi oameni de fotbal, afacere luată la bani mărunţi şi de Curtea de Conturi. Exact în urmă cu o lună, am solicitat Primăriei Arad să ne pună la dispoziţie informaţii cu privire la sumele alocate acestui ONG, UTA Bătrâna Doamnă, proiectele pe baza cărora s-au acordat aceste sume, dar şi cum au fost cheltuiţi banii respectivi. Fiindcă oameni din Primăria Arad şi cei de la UTA BD sunt în mari tandreţuri, nici până în ziua de astăzi nu am primit niciun răspuns, deşi a trecut termenul legal.

Spaţiile verzi, un nou secret

Nici spaţiile verzi nu reprezintă un subiect care să fie adus la cunoştinţa arădenilor. Şi la acest capitol, angajaţii Primăriei nu dau doi bani pe Legea 544/2011, ignorând solicitarea noastră. E drept, n-am cerut să ni se spună cât de frumoase sunt spaţiile verzi, ci sumele alocate pentru aceste investiţii, ce firme au câştigat contractele pentru spaţii verzi şi cât a primit fiecare firmă în parte, nominalizând aici firmele SC Green City Andliv SRL, SC Rogera SRL, SC Universul Verde SRL şi SC Gospodărirea Comunală SA. Niciun răspuns, deşi au trecut deja trei săptămâni, adică se apropie din nou termenul legal de 30 de zile.

Nu cunoaştem exact motivele pentru care funcţionarii publici, plătiţi din bani publici, refuză să pună la dispoziţia arădenilor date despre modul în care se cheltuie banii lor. Probabil, au ordin de sus. E problema lor, dacă aleg să încalce accesul arădenilor la informaţii. Până la urmă, vor răspunde ei, funcţionarii, conform legii, nu cei care dau ordine.

De săptămâna viitoare, LiveArad.ro se va adresa instanţelor de judecată, pentru ca cei vinovaţi să plătească şi să înveţe că legea nu e făcută ca să fie călcată în picioare, chiar dacă şeful lor se numeşte Gheorghe Falcă. În paralele, vom sesiza Perefectura Arad, în speranţa că va reuşi să obţină mai repede informaţiile solicitate de noi, iar în cele din urmă, responsabilul din cadrul Primăriei Arad care îngrădeşte liberul acces la informaţii publicului arădean va avea parte de o plângere penală, fiindcă avem parte de un grav abuz în serviciu. Poate aşa se vor învăţa funcţionarii că e mai important să respecţi legea, decât să fii sclavul primarului.

 

Cosmin Mihuţa

cosmin-mihuta@livearad.ro

 

Facebook Comments