„Hamas” – filmul realizat în Arad, în premieră la Cinema Arta

by Andreea Radu

Violența domestică. Un concept pentru unii intangibil, dar pentru alții prea apăsător.

Hamas” este un film regizat de regizorul arădean Ovidiu Nagyi, și defapt este mai mult decât un film. Este o poveste reală, poate prea reală pentru prea mulți dintre noi.

O poveste la care arădenii sunt invitați să ia parte joi, 16 mai, nu doar cu o simplă vizionare în premieră a lungmetrajului, ci și cu o dezbatere, o sesiune de Q&A cu privire la subiectul pe care îl abordează filmul.

Seara va debuta la ora 18:00 cu o sesiune de interviuri, poze și drinks, iar de la ora 19:00 are loc proiecția filmului, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Echipa Nagar Movies Production are în plan și o campanie de conștientizare la nivel național, care va merge mână în mână cu scopul realizării filmului arădean.

Însă, acum „Hamas” este prezentat în premieră în orașul mamă a proiectului, în 16 mai, la Cinema Arta.

Sinopsis

Într-o țară în care pumnul pare adesea soluția, s-a născut Ivo.

Un copil timid, care din cauza certurilor și bătăilor la care a fost supus să asiste, dezvoltă un tic nervos și un pumn generos de traume.

Ivo fuge de acasă, lăsând cu regret în urmă mama abuzată, pe care apoi, când revine la casa părintească n-o mai găsește. Din secunda aceea, el își caută în mod continuu mama, chiar și la vârsta maturității, în ciuda evidențelor clare că ea nu mai este în lumea celor vii.

Cu toate că o urmă de speranță îl urmărește la orice pas, speranța că își va regăsi mama, Ivo este imaginea întruchipată a traumelor create de o familie dezorganizată și abuzivă. Traume pe care le poartă cu el prin simptomele mâniei, izolării, anxietății. Traume care ies la suprafață constant, împiedicându-l să își trăiască cu adevărat viața.

Dar ce se întâmplă când într-un final decide să lase garda jos și să lase pe cineva să se apropie?

Ce se întâmplă când planul în care trăim, cel terestru, nu este singurul care guvernează realitatea? Când forțele binelui și răului se joacă cu viața lui Ivo, dar și cu a celor din jurul său?

Un film despre traume și speranțe, iubire și angoasă, despre adevăr și maliție, despre pace și violență.

O bătălie continuă a extremelor.

Acesta este „Hamas”.

Facebook Comments