PRIMARIA ARAD A PLATIT LUCRARI FICTIVE LA MAI MULTE SCOLI SI GRADINITE DIN MUNICIPIU

by Cosmin Mihuta

Ultimul control al Curţii de Conturi la Primăria municipiului Arad scoate la iveală modul în care se lucrează în această instituţiei, mai ales când vine vorba de cheltuirea banului public. De data aceasta, auditorii au constatat nereguli grave la lucrările demarate la diferite unităţi de învăţământ din municipiu. Conform raportului întocmit în urma controlului efectuat în perioada 6 mai-30 iunie 2015, s-a constat că într-un număr de 18 cazuri (!?) din 37 lucrări de reparaţii executate la unităţile de învăţământ şi alte imobile din patrimoniul primăriei, „s-au efectuat plăţi pe baza unor documente justificative neconforme cu realitatea, întrucât lucrările respective nu puteau fi executate din punct de vedere tehnic, la data emiterii facturii“.

Ceea ce ne spune Curtea de Conturi este extrem de grav. Practic, s-au plătit lucrări fictive la mai multe unităţi de învăţământ, mai precis la jumătate dintre cele la care se efectuau astfel de lucrări. Ceea ce arată că avem de-a face cu o practică, probabil cu o adevărată afacere, în care firmele primeau banii în avans sau, mai grav, chiar pe lucrări care nu există. „De asemenea, în faza lichidării cheltuielilor bugetare, nu s-a verificat realitatea lucrărilor executate în raport cu solicitările antreprenorului, situaţiile de lucrări fiind certificate cu superficialitate în legătură cu stadiul de execuţie a lucrărilor“, mai arată auditorii Curţii de Conturi.

Tot în raport se arată că, numai majorările de întârziere calculate la sumele plătite în avans sunt de 39.949 de lei, ceea ce înseamnă că sumele plătite de primărie sunt de ordinul miliardelor sau zecilor de miliarde de lei vechi. Bani plătiţi cu lejeritate de cei din primărie, fără a face o mică cercetare, pentru a vedea pe ce se cheltuie banii. O astfel de acţiune e greu de crezut că s-ar putea realiza fără ordinul cuiva de sus. Nu credem că vreun funcţionar public îşi permite să plătească pentru lucrări fictive, fără să aibă o directivă de la vârful primăriei.

Probabil această situaţie o vor lămuri procurorii, care odată şi odată trebuie să calce şi pragul primăriei lui Gheorghe Falcă, unde se petrec lucruri de o gravitate mult mai mare faţă de situaţia de la consiliul judeţean, unde cei de la DNA au intervenit deja. Suntem convinşi că anchetele nu se vor opri la CJA, iar toate aceste nereguli, prezentate atât de Curtea de Conturi, cât şi de presă, de-a lungul anilor, vor constitui baza unor viitoare dosare penale. Dacă nu o constituie deja, cum se aude tot mai des.

Facebook Comments