PRESEDINTELE IOHANNIS A RESPINS CERERILE DE GRATIERE FORMULATE DE RIDZI SI MENCINICOPSCHI

by Sida Voicu

Presedintele Klaus Iohannis a respins cererile de gratiere formulate de Monica Iacob Ridzi si de Gheorghe Mencinicopschi, a confirmat joi Administratia Prezidentiala.
Sotul Monicai Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat, la sfarsitul lunii mai, ca a depus o cerere de gratiere in numele fostului ministru, invocand atat starea de sanatate a acesteia, cat si situatia celor doi copii ai cuplului.
Mai exact, Monica Iacob Ridzi a invocat in cererea de a parasi Spitalul Penitenciar Jilava faptul ca are doi copii, respectiv o fetita de un an si sapte luni si un baiat in varsta de cinci ani.
De asemenea, in susutinerea cererii de gratiere, fostul ministru a depus mai multe documente, intre care si o dovada ca sufera de o boala hematologica, iar din cauza imunitatii scazute, orice infectie pe care ar putea sa o ia in penitenciar i-ar putea fi fatala.
Monica Iacob Ridzi a fost condamnata definitiv, in 16 februarie, de catre instanta suprema, la cinci ani de inchisoare pentru abuz in serviciu privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Politia Judeteana Cluj, fiind incarcerata la sectia exterioara din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde va sta in perioada de carantina.

Gheorghe Mencinicopschi, fost director al Institutului de Cercetari Alimentare, executa din 8 august 2014 pedeapsa de opt ani de inchisoare primita in dosarul privatizarii frauduloase a ICA.
Mencinicopschi a fost dus la spital din cauza unei suferinte cardiace, dupa ce a primit primele ingrijiri la penitenciar. Fostul director al ICA a fost internat sub paza la Institutut „C.C. Iliescu”.
Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv, in 8 august 2014, in dosarul privatizarii ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi la opt ani si pe fostul ministru Sorin Pantis la sapte ani de inchisoare.

Sursa: hotnews.ro

Facebook Comments