Premieră mondială: Salubrizarea stradală se face gratis în Arad

by Florian Popa

Primăria Arad anunță, printr-un comunicat de presă, că la data de 31 martie 2017 contractul pentru prestarea serviciului de salubrizare stradală a expirat, și că s-a iniţiat, încă de la începutul acestui an, o procedură de licitaţie deschisă în vederea atribuirii unui nou contract pentru asigurarea curăţeniei stradale. Se estimează că semnarea noului contract va avea loc în a doua jumătate a lunii aprilie 2017, dacă nu vor fi înregistrate contestaţii din partea ofertanţilor. Până atunci, salubrizarea se face cu firmele care întrețin spațiile verzi, firme care nu percep niciun leu pentru această activitate !

„Deoarece procedura de licitație deschisă nu a fost finalizată, municipalitatea va asigura curăţenia stradală cu resurse proprii şi cu sprijinul operatorilor care asigură întreţinerea spaţiilor verzi deoarece majoritatea coşurilor sunt amplasate adiacent zonelor verzi. Această activitate corelată cu programul de curăţenie de primăvară nu presupune costuri suplimentare.

În paralel cu aceste demersuri şi până la finalizarea licitaţiei deschise, Primăria Municipiului Arad a iniţiat o procedură în regim de urgenţă pentru încheierea unui contract de salubrizare stradală astfel încât să fie asigurat un standard minim de curăţenie a oraşului.

Dorim să asigurăm toţi cetăţenii că această situaţie se referă doar la curăţenia stradală şi nicidecum la prestarea serviciului de salubrizare menajeră. Colectarea deşeurilor de la locuinţele individuale şi de la asociaţiile de locatari este asigurată în continuare de către SC POLARIS M HOLDING SRL, desfăşurându-se conform graficului cunoscut“, se arată într-un comunicat al Primăriei Arad.

Facebook Comments