PONTA: E NEVOIE DE O PERSOANA CU NOTORIETATE PENTRU PREZIDENTIALE, POATE FI SI DIACONU

by Florian Popa

USD va desemna drept candidat la alegerile prezidenţiale o persoană cu notorietate, iar printre aceste persoane, conform ultimelor sondaje publice, poate fi şi Mircea Diaconu, a declarat liderul PSD, Victor Ponta, precizând acest scenariu ca variantă în care nu ar candida chiar el la Preşedinţie.

„Eu mi-aş dori să fiu prim-ministru până în 2016, dar un prim-ministru nu poate să fie cu adevărat de succes în patru ani cu un preşedinte care totodeauna, în loc să îl ajute, îl încurcă, îi bagă beţe în roate şi cu care se luptă continuu. Dacă vom găsi un candidat care să şi câştige, nu doar să fie un partener loial, eu îl voi susţine pe acel candidat al nostru, al PSD-UNPR-PC. Dacă nu există o altă variantă cu şanse de câştig, atunci, cu toată energia pe care o am şi toate cunoştinţele, voi candida eu”, a spus Ponta la România TV.

Întrebat care sunt numele de pe lista de posibili candidaţi la Preşedinţie, Ponta a reiterat că este suficient să fie analizate ultimele sondaje publice pentru a se constata că nu sunt multe persoane cu notorietate, nominalizându-i din nou în acest sens pe Mugur Isărescu, Sorin Oprescu şi Călin Popescu Tăriceanu, dar completând lista şi cu fostul liberal Mircea Diaconu, candidat independent la europarlamentare, ca persoană care îndeplineşte criteriul de notorietate.

„Nu putem să scoatem pe cineva din pălărie, ci cineva care are o notorietate suficient de mare . Nu ştiu, poate fi domnul Diaconu, poate fi oricum un personaj pe care nu ai nevoie să-l faci cunoscut”, a spus Ponta.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/politic/ponta-e-nevoie-de-o-persoana-cu-notorietate-pentru-prezidentiale-poate-fi-si-domnul-diaconu-12665763

Facebook Comments