POLITISTII DE FRONTIERA AU DESCOPERIT UN NOU MOD DE A ASCUNDE UN COPIL IN INCERCAREA DE A TRECE GRANITA

by Paula Craciun

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o fetiţă în vârstă de doi ani, care a fost ascunsă de părinţii ei sub fusta bunicii, cu intenţia de a fi trecută ilegal frontiera româno-maghiară. Părinţii au declarat ca au recurs la acest gest deoarece nu aveau documente de călătorie pentru aceasta.

 

 În data de 04.09.2015, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Cristinel I., în vârstă de 25 ani, din jud. Ialomiţa, care conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania.

În autoturism se mai aflau ca pasageri 3 persoane adulte, mama, tata, bunica şi un copil minor, în vârstă de 4 luni, toţi cu domiciliul pe raza jud. Ialomiţa.

Cu ocazia controlului autoturismului, poliţiştii de frontieră arădeni au mai descoperit o fetiţă, în vârstă de 2 ani, ascunsă pe bancheta din spate, sub fusta uneia dintre pasagerele autoturismului care, în urma verificărilor, s-a stabilit că este bunica minorei.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările, ocazie cu care părinţii minorei (pasageri în autoturism) au precizat că au recurs la această metodă deoarece nu deţin documente de călătorie valabile, având doar un certificat de naştere emis de autorităţile germane pentru fetiţă.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Facebook Comments