PLIMBARE IN EUROPA ROMANTICA PRIN LUCRARILE LUI WEBER, SCHUMANN SI MENDELSSOHN BARTHOLDY

by Dana B.

Un program integral romantic, desprins din literatura germană a primelor decenii ale secolului al XIX-lea le este oferit auditorilor în seara de joi, 10 martie 2016, la ora 19.00, în sala Cercului  Militar de pe B-dul  Decebal nr.19.

Dirijat de Matei Pop, concertul simfonic readuce pe pupitrele ansamblului interpret partituri de Carl Maria von Weber, Robert Schumann şi Felix Mendelssohn Bartholdy, dovedind încă o dată potenţialul extraordinar al spaţiului muzical central european în ceea ce priveşte genurile instrumentale şi formele lor de expresie

Uvertura la opera Oberon de Carl Maria von Weber, feeria muzicală întâmpinată cu un enorm succes la premiera din 1826, de la Covent Garden, recreează miraculoasa lume a elfilor şi a regatului lui Oberon, deschizând totodată calea spre sensibila lume sonoră a lui Robert Schumann şi a uneia dintre cele mai spiritualizate compoziţii ale muzicii romantice, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră. De o supleţe ieşită din comun, partitura care a fost catalogată însuşi de compozitor drept “un amestec de concert, simfonie şi sonată de mari dimensiuni”, revine după o pauză de câţiva ani în programul nostru repertorial, în admirabila interpretare a pianistului Viniciu Moroianu.

“Un peisagist de prim rang” va declara Richard Wagner despre Felix Mendelssohn Bartholdy şi cea de a treia sa simfonie, cea care a fost supranumită Scoţiana şi a triumfat la Londra în 1843, deschizându-i compozitorului accesul spre palatul tinerei regine Victoria. Impregnată în întregime de imaginea Scoţiei, de istoria ei (accesata în versiunea lui Walter Scott), de legendele ei (poetizate de James Macpherson), de peisajele grandioase şi de tradiţionala ei muzică de cimpoi, partitura încheie selectul program simfonic al săptămânii.

Portret – Matei Pop

După studii de dirijat şi compoziţie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Matei  Pop a urmat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie cu maeştri reputaţi ai dirijatului, între care Gianluigi Gelmetti, Zoltán Pesko, Peter Eötvös, Zsolt Nagy. Lector universitar al Academiei de Muzică clujene, desfăşoară în paralel o susţinută activitate dirijorală, evoluând ca invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj, Iași, Bacău, TârguMureş, Craiova, Ploiești, Pitești, RâmnicuVâlcea, Arad, Oradea, Satu-Mare, Botoșani, Chişinău (Republica Moldova), al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti sau al Operei Maghiare din Cluj.

A colaborat cu soliști români consacrați (pianiștii Viniciu Moroianu și Horia Mihail, violoniștii Cristina Anghelescu și Gabriel Croitoru).

Ca dirijor asistent a colaborat la prestigioase producții ale unor teatre de operă europene – Bari (Wagner – Tetralogia), Frankfurt (Verdi – Don Carlos), Bilbao (Richard Strauss – Ariadne auf Naxos).

Ca dirijor permanent al Ansamblului de muzică contemporană“AdHOC” a susţinut concerte apreciate în cadrul festivalurilor internaționale de profil Cluj Modern, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – București, Festivalul Muzicii Româneşti – Iaşi, Toamna Muzicală Clujeană, Meridian – București.

Portret – Viniciu Moroianu

Viniciu Moroianu s-a născut la București, unde a absolvit Universitatea Națională de Muzică în 1985, la clasa maestrului Gabriel Amiraș. Este laureat al concursurilor internaționale de la Paris (1979) și București („George Enescu”, 1991). Are un vast repertoriu pianistic, de la clasici la contemporani și o activitate de concert de peste 900 de apariții scenice, recitaluri la Paris, Roma, Berlin, Madrid, München, Venezia, Graz, San Jose, Palm Beach, Neuchâtel, concerte cu orchestrele filarmonicilor din țară sau străinătate (Atena, Gorizia, Chișinău, Gabrovo), precum și cu formații camerale la Berlin, Atena, Budapesta, Copenhaga, Bruxelles, Luxemburg, Berna. A înregistrat două LP-uri și un CD la „Electrecord” – București (Brahms şi Enescu) şi Concertino de Martinu la „Agora” – Atena. Este profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a predat Muzică de cameră (1990 – 1994) şi predă Pian din 1993, studenții săi obținând premii la concursuri naționale și internaționale. A fost premiat pentru interpretarea operelor lui Enescu şi Lipatti. Este Doctor în Muzică (2005), cu teza „Două secole de gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”. Din 2011 este membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România – UNIMIR.

Facebook Comments