PISTOLARII DE LA CSM ARAD AU URCAT PE PODIUMUL NATIONAL

by Sorin Haut

Secţia de tir sportiv a CSM Arad a încheiat sezonul de aer comprimat cu încă două medalii, ambele în probele pe echipe. Ultimii care au concurat în poligon au fost seniorii, în cadrul finalei Campionatului Naţional de la Bucureşti. Echipa de băieţi – în formula Casian Codrean, Graţian Vrăbieş şi Cristian Mărcoşan – a cucerit argintul, iar fetele – în componenţa Loredana Sabău, Melisa Nunciu şi Alexandra Buda –  s-au ales în final cu bronzul, deşi au fost aproape de titlul de campioane. La individual, Casian Codrean a terminat pe locul patru, în vreme ce Laura Racolciuc s-a clasat pe 6, iar Loredana Sabău pe 7.

Medalii la echipe

Sunt destul de mulţumit, mă aşteptam la medalii în probele pe echipe. Pe de altă parte, ne era greu să urcăm pe podium la individual, majoritatea sportivilor noştri fiind juniori. Suntem la final de sezon comprimat, iar rezultatele sunt pozitive”, ne-a declarat antrenorul coordonator, Gheorghe Pop. Ceilalţi trei antrenori ai secţiei de tir sunt Monica Toth, Ion Vasilescu şi Mircea Budurişan. În zilele următoare, dacă vremea se va încălzi, pistolarii încep antrenamentele pentru sezonul de glonţ.

 

 

Facebook Comments