Prohibiția generală a pescuitului a intrat în vigoare joi, 9 aprilie, în România, urmând să fie aplicată până în 7 iunie, ca măsură de protecție a speciilor acvatice în perioada de reproducere.
Ordinul comun emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului prevede interzicerea pescuitului în toate habitatele naturale, inclusiv în lacurile litorale și în complexul lagunar Razim-Sinoe.
În cazul apelor de frontieră, regulile diferă. Prohibiția se aplică în perioada 24 aprilie – 7 iunie, însă pentru zonele care constituie granița cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, interdicția intră în vigoare mai devreme, între 16 aprilie și 30 mai.
Reprezentanții Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) subliniază că aceste măsuri sunt esențiale pentru refacerea naturală a populațiilor piscicole și protejarea resurselor acvatice vii.
„Nerespectarea prevederilor legale atrage răspunderea contravențională sau penală”, au transmis autoritățile.
Există și excepții limitate. În perioada 9–19 aprilie, în perimetrul Deltei Dunării, este permis pescuitul familial al scrumbiei, în zone stabilite de ARBDD, cu utilizarea a maximum două setci.
După încheierea perioadei de prohibiție, pescuitul va putea fi reluat începând cu 8 iunie, în condițiile stabilite de legislația în vigoare.
Pescuitul a fost interzis la nivel național până pe 7 iunie. Prohibiția a intrat în vigoare de astăzi