PERSONALUL UNEI CLINICI DIN ARAD A DONAT SANGE

by Andreea Radu

Marţi, 19 ianuarie, personalul clinicii Cardiolife Arad a donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină, în cadrul unei acţiuni sociale. Demersul personalului Cardiolife reprezintă un gest de solidaritate cu pacienţii aflaţi în suferinţă şi un ajutor concret acordat acestora, în contextul în care la Centrul de Transfuzie Sanguină există o criză acută de sânge cu RH negativ.

„Facem un apel la mobilizarea arădenilor, pentru a ajuta pacienţii din spitale care au nevoie de noi şi se află în situaţii dificile, din cauza insuficienţei sângelui necesar transfuziilor. Gestul de a dona sânge este un gest de solidaritate umană de mare importanţă pentru pacienţi, prin care le putem îmbunătăţi starea de sănătate sau chiar salva viaţa. Este esenţial să conştientizăm importanţa donării în vederea îmbunătăţirii rezervelor de sânge existente în centrele de transfuzii şi asigurarea unor stocuri permanente, mai ales că spitalele din România se confruntă cu o continuă criză de sânge.” Cristian Dină, medic cardiolog intervenţionist, Cardiolife Arad.

Recompensa financiară care se oferă fiecărui donator în urma donării de sânge a fost folosită de personalul medical de la Cardiolife pentru a ajuta copiii de la Centrul de Primire Minori Arad.

Facebook Comments