PERSOANELE CARE SUNT SUBPONDERALE LA VARSTA MIJLOCIE PREZINTA UN RISC SPORIT DE DEMENTA

by Paula Craciun

Persoanele care sunt subponderale la vârsta mijlocie prezintă un risc de demenţă cu 30% mai mare în comparaţie cu persoanele care au o greutate corporală considerată normală, potrivit unui studiu realizat de curând în Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Persoanele obeze par a fi mai bine protejate împotriva demenţei, întrucât în cazul lor riscul este cu 30% mai mic decât cel atribuit persoanelor cu greutate normală.

Noua cercetare contrazice concluziile formulate de numeroase studii anterioare care sugerau faptul că persoanele supraponderale şi obeze – care au valori ridicate ale Indicelui de Masă Corporală (IMC) – se confruntă cu riscuri mari de demenţă la vârsta a treia.

Autorul noului studiu, Stuart Pocock, profesor la London School of Hygiene and Tropical Medicine, consideră că medicii şi organismele care alcătuiesc politicile de sănătate publică ar trebui să regândească procedurile pe baza cărora sunt identificate în prezent persoanele cu cel mai mare risc de demenţă.

Cercetătorii britanici au analizat informaţiile medicale din dosarele unor pacienţi – recoltate cu ocazia unor controale de rutină – pe parcursul a două decenii. Datele au fost obţinute de la 1.958.191 de pacienţi cu vârsta medie de 55 de ani şi un IMC mediu de 26,5 – valoare care se încadrează în categoria persoanelor supraponderale.

IMC reprezintă raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii.

Un scor sănătos este cuprins între 18,5 şi 24,9. Peste această valoare scorul reflectă o persoană supraponderală sau obeză.

n cadrul acestui studiu, IMC-urile au reflectat prezenţa unui număr de doar 20 de persoane care erau subponderale.

După o perioadă de monitorizare de nouă ani, 45.507 persoane au fost diagnosticate cu demenţă.

Savanţii britanici au descoperit că persoanele care erau subponderale la vârste mijlocii prezentau un risc cu 34% mai mare de a fi diagnosticate cu demenţă la vârsta a treia în comparaţie cu persoanele cu o greutate considerată normală.

Pe măsură ce IMC-ul creştea, riscul de demenţă scădea, iar autorii studiului au constatat că persoanele cu obezitate severă – cu un IMC de peste 40 – prezentau un risc mult mai mic de a dezvolta demenţă în comparaţie cu persoanele cu o greutate normală.

Această asociere nu a fost afectată de alţi factori de risc, precum deceniul în care pacienţii s-au născut, vârsta, diagnosticul, consumul de alcool şi fumatul.

Noul studiu a fost publicat în revista The Lancet Diabetes And Endocrinology.

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments