PEDELIŞTII SE CRED STĂPÂNI PE MONEASA. FALCĂ FACE STRATEGIA STAŢIUNII ÎN ABSENŢA PRIMARULUI

by Cosmin Mihuta

Consiliul Judeţean Arad a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o dezbatere cu privire la strategia pentru dezvoltarea staţiunii Moneasa. În realitate, o întâlnire de partid a pedeliştilor, care probabil aveau nevoie de un motiv pentru a deconta camerele şi chefurile pe Consiliul Judeţean.

La mega-dezbaterea privind staţiunea Moneasa aflăm că au fost doar membrii PNL, în frunte cu primarul Gheorghe Falcă, care nu înţelegem ce treabă are cu strategia staţiunii, el fiind primar la Arad, din câte ştim. Nu puteau lipsit deputaţii PDL-PNL (inclusiv „marele“ responsabil de zonă, care a pierdut cu brio la alegerile locale), consilieri judeţeni liberali, membrii de partid etc. Cu toţii au petrecut un weekend de pomină pe banii CJA.

În schimb, la dezbatere nu a fost invitat primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, fiindcă nu e de aceeaşi culoare politică cu organizatorii, n-au fost invitaţi consilieri judeţeni de la alte partide, n-au fost invitaţi parlamentari care nu sunt membri ai PNL. Semn că staţiunea Moneasa e proprietate pedelistă, iar ceilalţi nu contează în ecuaţie.

„Am aflat cu surprindere faptul că CJA a organizat o dezbatere cu privire la strategia pentru Moneasa. Nu am fost invitaţi nici noi, consilierii judeţeni, nici parlamentarii PSD, nici măcar primarul Herbei. Cred că avem de a face cu un exerciţiu de imagine, cu o întâlnire de partid, fiindcă o astfel de dezbatere nu se poate desfăşura în absenţa factorilor decizionali, în absenţa primarului comunei. Nu ştiu de când sunt preocupaţi cei de la PNL de staţiunea Moneasa, fiindcă în strategia judeţului Arad, care nu e votată nici în prezent, Moneasa este amintită în treacăt. Am şi depus un amendament la această strategie pentru Moneasa, însă, aşa cum spuneam, această strategie nu a mai fost votată. Aşa-zisa dezbatere e o nouă dovadă a modului în care înţeleg administraţia cei de la PNL, care se cred stăpâni peste judeţ şi tratează cetăţenii cu dispreţ, cu aroganţă, confirmându-ne încă o dată că deşi şi-au schimbat numele, au rămas cu aceleaşi năravuri de pe vremea PDL-ului“, susţine consilierul judeţean Florin Tripa.

Facebook Comments