Partidul Forum România, condus de președintele fondator Sebastian Tiberiu Pop, alături de membrii fondatori Ana Tyukodi, Nicolae-Dan Petruțiu și Alexandru-Cătălin Munteanu, s-a lansat sâmbătă, 7 noiembrie, la Arad. Noua formațiune politică a fost fondată în municipiu în 15 mai 2026 și înregistrată printr-o decizie a Tribunalului București din 15 iulie.
După eveniment, Sebastian Tiberiu Pop le-a mulțumit celor prezenți și a transmis că proiectul politic își propune să aducă în prim-plan echilibrul și soluțiile pentru cetățeni. „Astăzi, la Arad, am lansat Partidul Forum România. Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați fost alături și ați ascultat ce avem de spus. Am început. Am fondat acest partid pentru oameni normali, nu împotriva cuiva. Pentru echilibru. România se poate face bine foarte repede, cu oameni care vor”, a scris președintele fondator pe pagina sa de Facebook.
Forum România se prezintă drept o formațiune de centru, care pune accent pe comunitățile locale, transparența instituțiilor și responsabilitatea reciprocă dintre cetățeni și stat. Fundamentul doctrinar declarat este republicanismul comunitar constituțional, explicat prin susținerea formei republicane de guvernământ, respectarea Constituției și acordarea unui rol central comunităților locale.
Printre obiectivele anunțate se află crearea condițiilor pentru ca, până în 2050, cetățenii să aibă în România oportunități comparabile cu cele din celelalte state ale Uniunii Europene.
Sebastian Tiberiu Pop a anunțat că vor urma discuții despre oameni și soluții și i-a invitat pe cei interesați să consulte programul formațiunii pe partidulforumromania.ro și să transmită propuneri. Mesajul care însoțește lansarea este „Oameni normali. Pentru o țară normală”.
Partidul Forum România s-a lansat la Arad