Parlamentul a adoptat legea care permite deblocarea posturilor din Sănătate

Parlamentul a adoptat legea care permite deblocarea posturilor din Sănătate
Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care unitățile medicale vor putea ocupa posturi, în limita bugetelor aprobate.
Proiectul a întrunit 237 de voturi „pentru”, 11 voturi împotrivă și 40 de abțineri. Senatul adoptase deja actul normativ, iar votul Camerei Deputaților este decizional.
Prin amendamentul aprobat, sunt exceptate de la prevederile care limitau ocuparea posturilor instituțiile și unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitalele din rețelele sanitare proprii ale ministerelor și instituțiilor, precum și unitățile sanitare din subordinea autorităților locale.
Astfel, posturile vacante din sistemul sanitar vor putea fi ocupate, cu respectarea bugetelor aprobate pentru fiecare instituție sau unitate medicală.
Proiectul mai modifică articolul 652 din Legea sănătății și extinde protecția juridică acordată personalului medico-sanitar. Prevederile privind infracțiunea de ultraj se vor aplica personalului medical și auxiliar, indiferent de forma în care își exercită profesia sau de unitatea medicală în care lucrează.
Inițiativa urmărește atât acoperirea deficitului de personal din sănătate, cât și protejarea integrității și siguranței angajaților din sistem.