Ovidiu Haţegan poate scrie istorie pentru arbitrajul românesc

by Sorin Haut

Prezenţă constantă în ultimii ani în Liga Campionilor şi Europa League şi aflat pe lista arbitrilor la Euro şi Jocurile Olimpice, în 2016, Ovidiu Haţegan ar putea deveni primul arbitru de centru român prezent la Cupa Mondială, după o pauză de peste 30 de ani.

Arădeanul de 36 de ani se află pe lista celor 50 de arbitri dintre care se vor alege „centralii” la Cupa Mondială din Rusia şi care vor participa începând cu acest weekend la un curs în Italia, la Coverciano.

Haţegan şi ceilalţi arbitri vor avea parte de şedinţe video şi analize şi vor afla care sunt rigorile impuse de FIFA la o astfel de competiţie.

În prezent, Ovidiu Haţegan este singurul arbitru român din Liga Campionilor, competiţie în care a condus deja patru meciuri în actuala ediţie, inclusiv returul dintre Juventus şi FC Porto, din optimile de finală.

Anul trecut, Haţegan a arbitrat două partide din faza grupelor la Euro 2016 – Polonia – Irlanda de Nord 1-0 şi Italia – Irlanda 0-1 -, iar la JO de la Rio s-a aflat la centru tot în două jocuri, ambele ale ţării gazdă. Primul în faza grupelor, cu Irak (0-0). Cel de-al doilea, în semifinale, unde Selecao a zdrobit Honduras, scor 6-0.

În această seară, Ovidiu Haţegan va arbitra meciul CS U Craiova – Dinamo, din sferturile de finală ale Cupei României, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 21:30.

Ultimul „central” român prezent la Cupa Mondială a fost Ioan Igna, în 1986, în Mexic, în timp ce Nicolae Grigorescu s-a aflat printre asistenţii selecţionaţi pentru Mondialul din 1998, desfăşurat în Franţa.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments