Orban amenință cu plecarea din PNL! Scapă Falcă de concurentul Bibarț?

by Cosmin Mihuta

Au mai rămas două zile până la congresul PNL, în cadrul căruia se va alege noul președinte al formațiunii, iar apele dau tot mai mult în clocot. Surse din cadrul PNL Arad susțin că în ultimele zile se joacă „la rupere“, se fac presiuni asupra președinților de organizații, asupra primarilor, a celor care vor avea drept de vot la congres, atât din tabăra Falcă, cât și din tabăra Bibarț.

Mai mult, unele persoane importante din cadrul filialei, care deocamdată nu s-au poziționat oficial de o parte sau alta, au fost sunate personal de Ludovic Orban în ultimele zile, pentru a le cere sprijinul. În cadrul discuțiilor, conform surselor noastre, Orban le-ar fi transmis că în cazul în care nu va obține funcția de președinte, partidul se va rupe, iar el va înființa o altă formațiune, pe modelul Tăriceanu, care după ce a pierdut alegerile a fondat ALDE.

Din informațiile noastre, dar și din ieșirile publice, alături de Orban vor fi până la capăt primarul Aradului, Călib Bibarț, senatorul Ioan Cristina, dar și mai mulți primari din vechiul PNL. Ce înseamnă până la capăt, vom vedea după congres, dacă Bibarț și compania îl vor urma pe Orban la noul partid, sau vor rămâne să lupte în PNL cu gașca Falcă.

 

Facebook Comments