Reprezentanţii ONG-urilor care se opun desfiinţării Parcului Eminescu îşi exprimă îngrijorarea faţă de tăierile de arbori din municipiul Arad şi solicită Primăriei să ia măsuri pentru găsirea vinovaţilor. „Suntem îngrijorați de degradarea continuă a spaţiilor verzi în municipiul Arad. Pe fondul politicii oficiale agresive față de mediu, proprietarii unui local din incinta Ștrandului „Neptun” au tăiat copacii care se aflau de zeci de ani pe malul stâng al Mureșului. Aparent proprietarul terenului, Primăria Municipiului, nu a fost anunțat.
Cerem Primăriei Arad, în calitate de proprietar al terenului, să ia de urgență măsurile legale, să sesizeze Garda de Mediu și autoritățile competente ale statului, să solicite urmărirea penală a celor vinovați și să comunice opiniei publice toate măsurile luate. În caz contrar considerăm primăria complice la această barbarie și anunțăm că vom extinde protestul nostru și asupra celor întâmplate la ștrand“, susţin reprezentanţii ONG-urilor.
Din informaţiile noastre, prefectul Cosmin Pribac a dispus o anchetă, fiind solicitate să intervină Poliţia, Direcţia Silvică şi Garda de Mediu. Din primele cercetări, se pare că tăierile au fost ilegale, fără avize de la toate instituţiile abilitate. De asemenea, conform unor informaţii, reprezentanţii Primăriei Arad, proprietarul terenului, ar fi fost informaţi despre această acţiune, chiar dacă acum primarul Gheorghe Falcă se face că plouă şi dă vina pe … Guvern.Tăierea arborilor de pe ștrand se va lăsa cu dosare penale și/sau amenzi de sute de milioane de lei vechi, ne asigură
Reprezentanţii ONG-urilor susţin că protestele vor continua în Parcul Eminescu, fiindcă primăria nu și-a retras proiectul de transformare a parcului în parcare, aceştia anunţă continuarea protestelor. Sâmbătă, 17 ianuarie, ora 11:00, îi așteptăm pe arădeni în Parcul Eminescu, la Crucea Martirilor, pentru a spune NU desființării parcului.