OFICIAL: ARTICOLELE PRIVIND PARCUL EMINESCU VOR FI ANULATE IN SEDINTA CLM DIN 24 FEBRUARIE
Primarul Gheorghe Falcă a convocat şedinţa ordinară a CLM în data de 24 februarie, iar pe ordinea de zi se află, aşa cum s-a anunţat în această săptămână, anularea celor două amendamente, legate de construirea unei parcări în Parcul Eminescu. Conform proiectului de hotărâre, articolul 79 alin. (15) şi articolul 83 alin. (11) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 201/2014, privind aprobarea Planului urbanistic pentru zona construită protejată „Zona Monumente Protejate Arad", se abrogă.
În expunerea de motive, primarul Gheorghe Falcă susține, din nou, că anularea celor două articole sunt necesare pentru că altfel nu se mai pot elibera autorizații de construire, lucru pe care specialiștii îl cataloghează drept fals, susținând că cele două articole sau hotărârea nu au nicio legătură cu autorizațiile. „Potrivit legii, la data depunerii acţiunii în contencios administrativ de către Prefect, actul administrativ este suspendat de drept până la soluţionarea definitivă a procesului. În acest context, constatăm că lipsirea de efecte juridice a întregii hotărâri pune administraţia în imposibilitatea eliberării autorizaţiilor de construire la a căror emitere sunt îndreptăţiţi cei 132 de beneficiari ai certificatelor de urbanism eliberate în cursul anului 2014 şi până la data suspendării hotărârii, în considerarea acestei hotărâri. Mai mult, publicul interesat care a depus sau urmează să depună cereri ulterior momentului suspendării Hotărârii nr.201/2014 nu poate beneficia de noile reglementări.
Astfel, pentru a preîntâmpina crearea unor prejudicii semnificative susceptibile de evaluare economică şi pentru a repune în vigoare cât mai curând Hotărârea nr. 201/2014, în interesul cetăţenilor Municipiului Arad şi al dezvoltării viitoare a oraşului, propun abrogarea art. 79 alin. (15) şi a art. 83 alin. (11) din Regulamentul local de urbanism (RLU) aferent planului urbanistic zonal în cauză, şi anume, prevederile introduse în textul hotărârii prin amendamentele formulate în cadrul şedinţei Consiliului Local“, susține Falcă în expunerea de motive.
[email protected]