O nouă lovitură pentru sportul arădean: FCC UAV s-ar putea muta la…Timișoara pentru meciurile din EuroCup!

by Sorin Haut

FIBA EuroCup, competiție extrem de puternică și bine organizată, nu este campionatul României – unde se mai acceptă nereguli minore – iar aici standardele solicitate sunt draconice și trebuie respectate la sânge. De asta s-au convins și oficialii FCC Baschet UAV Arad, care au făcut eforturi foarte mari pentru a asigura toate condițiile necesare desfășurării meciului cu Orman Genclik, primul din grupa D a actualei ediții. Vechea și deja depășita Sală Polivalentă din Arad a fost actualizată atât la nivelul parchetului, proaspăt vopsit, dar și a sistemului de iluminat, investiții făcute din fonduri proprii ale clubului, cu ajutorul unor sponsori precum Tracon Electric, prin directorul Attila Vereș și cu sprijinul reprezentanților DJST Arad. Nu avem informații că ministrul sportului, Eduard Novak ar fi interesat de readucerea sălii din Arad la standarde internaționale, mai ales că aici se dispută meciuri de cupe europene, iar așa cum ne așteptam, promisiunile sale din acest an au rămas neonorate. Așa se face că problemele la acoperișul sălii rămân de actualitate și doar norocul și vremea bună au făcut ca miercuri să nu plouă și să nu cadă picuri de apă pe parchet, pentru a ne face de râs și la nivel european. Sigur că aceste probleme nu țin de conducerea clubului FCC UAV, care a făcut tot ce depinde de ea și chiar a reușit să readucă sala în haine noi, pe lângă faptul că a organizat impecabil meciul, ocupându-se în paralel și de delegația turcă, obișnuită cu cele mai înalte standarde.

Marcel Urban: Am trecut testul inspecției FIBA aproape fără cusur

Un alt minus rămâne temperatura din sală, pentru că deja serile sunt reci și trebuie asigurate condiții optime. E clar că una e să te antrenezi și să joci în condiții normale și una e să o faci la doar 10-12 grade, ca să nu mai vorbim că am văzut oameni în tribună sau oficiali cu gecile pe ei. Cum cheltuielile sunt mari, existând și facturi restante din anii trecuți, la Arad cuvântul căldură este aproape interzis, temperatura optimă și minimă din sală, pentru un meci de FIBA EuroCup, fiind asigurată poate de… afluența de public! Ca să nu mai vorbim că meșterulBibarț continuă să îi lase pe arădenii racordați la sistemul centralizat de încălzire în frig, chiar dacă au fost și nopți la limita înghețului. Deci, oricum nu era rost de căldură. Este clar că din punct de vedere al infrastructurii, Aradul nu este pregătit pentru a le onora pe aceste baschetbaliste ce fac cinste orașului. Marcel Urban, președintele clubului, ne-a dezvăluit toate detaliile legate de inspecția FIBA de dinaintea partidei de miercuri seară, iar veștile nu sunt tocmai bune dintr-un anumit punct de vedere, suporterii arădeni riscând să fie nevoiți să facă aproape 50 de kilometri pentru a-și susține favoritele în meciurile de acasă, din a doua competiție europeană inter-cluburi:

Și totuși, lipsa unei tabele neconforme ar putea să ne coste scump!

Am trecut testul inspecției FIBA aproape fără cusur, cu excepția tabelei de marcaj și a panoului de 24 de secunde, care nu sunt la standardele acceptate în EuroCup. S-a muncit non stop pentru a aduce sala la standardele cerute, mulțumim celor de la Tracon Electric, pentru sistemul de iluminat. În schimb, cu tabela nu s-a putut face nimic. Din păcate, sunt două probleme mari, dar care nu țin de noi. Așteptăm raportul și răspunsul lor în legătura cu asta și nu pot să ascund faptul că este posibil să ne mutăm pentru următoarele două meciuri din grupă în sala din Timișoara, care beneficiază de tot acest sistem, în caz că nu ne vor lăsa să mai jucăm în condițiile actuale. Cheltuielile cu o nouă tabelă de marcaj și cu tot acest întreg sistem sunt foarte mari, în jur de 70 de mii de euro și chiar dacă ni s-ar acorda acest termen de rezolvare a problemei pentru două săptămâni, până la următorul meci de acasă, nu avem în acest moment garanții că se va găsi cineva să dea acești bani pentru tabelă, plus că acest lucru necesită timp. Dar, per total, am fost felicitați de comisarul FIBA și de ceilalți oficiali, inclusiv de cei ai clubului din Turcia, pentru condițiile oferite și modul în care am organizat meciul , ne-a declarat Marcel Urban.

Vremea a ținut cu noi, căci ploaia și frigul ar fi făcut ravagii în Polivalentă…

Așadar, să ne rugăm ca oficialii de la FIBA să închidă ochii în privința tabelei, deși este greu de crezut că o vor face și să ofere o dispensă cu un orizont de timp de rezolvare a problemei ceva mai mare. Și ca să fim români până la capăt, de ce nu s-ar mai putea juca două meciuri în condițiile actuale dacă unul s-a disputat fără probleme. Poate că un mic ajutor ar putea veni și din partea vicepreședintelui FIBA, nimeni alta decât Carmen Tocală, președinte FR Baschet, prezentă și ea aseară la Arad, cu ocazia meciului dintre FCC UAV și Orman Genclik. Cert este că sunt șanse ca Aradul să primească o nouă lovitură sub centură, iar baschetbalistele vicecampioane ale României să fie nevoite să își dispute meciurile europene din noiembrie în sala orașului rival, din Timișoara! 

Facebook Comments