O FETITA DE 11 ANI, VIOLATA IN CLADIREA FOSTULUI CAZINOU. AGRESORUL A FOST ARESTAT

by Cosmin Mihuta

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatului Oprea Claudiu Adam, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatul Oprea Claudiu Adam, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, în data de 01.10.2015, în jurul orelor 20,30, inculpatul Oprea Claudiu Adam, în timp ce se afla pe B-dul Revoluţiei din municipiul Arad, a acostat-o pe persoana vătămată S.D.A. (minoră în vârstă de 11 ani), pe care a ademenit-o sub pretextul de a-l ajuta să-şi transporte la locuinţă un bagaj în clădirea fostului cazinou de pe B-dul General Dragalina, loc unde prin constrângere fizică şi morală, respectiv prin exercitarea unor acte de violenţă a întreţinut cu persoana vătămată acte sexuale orale.

Facebook Comments