NUMARUL CELOR DECEDATI IN INCENDIUL DE VINERI A AJUNS LA 29 DE PERSOANE

by Sida Voicu

O femeie internată la Spitalul de Arși din Capitală a murit, duminică, astfel că bilanțul deceselor în urma incendiului de la clubul Colectiv a ajuns la 29.

„Avem un deces, avem cei zece pacienți în stare critică. Unul dintre cei care erau în stare gravă a devenit critic peste noapte și a și decedat în cursul dimineții. Este vorba de o domnișoară de 25 de ani cred, sper să nu confund. Era dintre cei despre care am spus că nu fost intubată, a fost intubată azi noapte și dimineață a decedat. S-a degradat și respirator. Lucrurile au mers prost pentru ea. Cei care se aflau la Terapie Intensivă aproape toți cred că au — cu o singură excepție aseară și azi de dimineață — suport vaso-presor, adică adrenalină pe venă, unul singur nu are. Dar în doze relativ stabile, nu au necesitat creșteri mai mari. Sunt stabili, dar într-o stare foarte gravă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși medicul Adrian Stănculea.

El a precizat că familia fetei decedate a fost anunțată.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși a adăugat că începând de luni vor fi făcute operații de excizie-grefare unui număr de patru răniți.

„Începând de mâine vor intra și într-un program de operații. În principiu vor fi operați mâine patru. Lucrurile se pot modifica, mâine dimineață se va stabili în funcție și de evoluția lor decizia finală. Operațiile vor consta în excizie-grefare. Zona de arsură profundă va fi acoperită cu piele în principal la cei cu arsuri ușoare de la ei pentru că prinde cel mai bine. Donările acestea de piele ajută pentru trecerea unui moment mai delicat la bolnavii cu arsură mare, se ia piele de la donatori. Acea piele va cădea. Îți oferă o perioadă de acalmie. Pacientul va fi grefat tot cu pielea lui”, a explicat Stănculea.

Potrivit acestuia, cu excepția celor zece răniți aflați în secția de Terapie Intensivă, toții pacienți sunt conștienți — este vorba de 17 persoane.

„Acum vom face demersurile pentru sânge. Să vedem cu operațiile de mâine unde ne situăm”, a mai spus Stănculea.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments