NICK RĂDOI A HOTĂRÂT SĂ SE ÎNSOARE

by Cristian Dobre

Nick Rădoi a ajuns în ţară, marți seara, unde va sta cel mai probabil o lună de zile, pentru a turna filmul vieții lui. Afaceristul a făcut dezvăluiri interesante despre planurile lui pe timpul șederii în România. Acesta a declarat că de data aceasta, vrea să se însoare.

„Am venit aici cu gânduri serioase. De data aceasta am gânduri serioase, planuri serioase. Planurile sunt mari şi de data asta cred că e cea mai lungă vacanţă din România. (…) Şi am venit aici cu prietenul meu de bussiness. El e Jason. Voi sta o lună de zile aici. Şi eu sunt un pic speriat pe tema asta. De data asta am venit să mă însor. Am venit în România să mă însor. Avem o nuntă mare de data aceasta. Între noi există o prietenie.”, a mărturisit Nick Rădoi în cadrul emisiunii „Răi da’ buni”. La aeroport, Nick Rădoi a fost aşteptat de Gabriela Cristoiu. „Sunt foarte fericită pentru planurile sale, un film pe care vrea să-l facă.„, a spus Gabriela Cristoiu în cadrul aceleiaşi emisiuni.

Nick Rădoi are o avere estimată la 30 de milioane de dolari
Afaceristul stabilit în SUA de peste 33 de ani şi care munceşte de la 19 ani pentru a avea tot ce-i pofteşte inima este atât de ocupat, încât o jumătate de oră liberă pentru el este un lux pe care cu greu şi-l permite, din când în când. Totuşi, românul care a reuşit să adune o avere estimată la peste 30 de milioane de dolari din tot soiul de business-uri nu se plânge niciodată de agenda lui de lucru extrem de încărcată, ci dimpotrivă. „Ziua mea de muncă începe întotdeauna la 5.00 dimineaţa şi durează peste 12 ore, după care vin evenimentele de afaceri pe care eu însumi le organizez, şi întâlnirile care au legătură tot cu parteneriatele mele”, mărturisea Nick Rădoi recent, într-un interviu acordat ziarului Libertatea.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments