Nepăsarea primarului Falcă i-a scos pe arădeni la curăţenie pe străzile oraşului

by Paul Anghel

Câţiva arădeni inimoşi s-au adunat miercuri seara în faţa Teatrului de Stat pentru a participa la acţiunea de adunare a gunoiului stradal. Acesta nu a mai fost ridicat de o bună perioadă din cauza primăriei condusă de Gheorghe Falcă.

Expirarea contractului cu firma de salubrizare şi lipsa de preocupare a autorităţilor de a demara din timp procedurile de licitaţie au dus la această situaţie penibilă.

Arădenii anunţau pe reţeaua de socializare Facebook că vor face ei treaba primarului (vezi aici: Acţiune fără precedent a arădenilor revoltaţi pe administraţia Falcă. „Ridicăm noi gunoaiele”), astfel că s-au mobilizat şi au adunat gunoiul din coşurile de pe strada Meţianu şi din zona Teatrului.

Pus în saci, gunoiul a fost dus în faţa Primăriei Arad.

Vă reamintim că speriat de reacţia arădenilor, primarul Falcă a apelat la o firmă prietenă din Timişoara, deţinută de un coleg din PNL pentru a aduna gunoiul stradal (vezi aici: Firma de casă a PNL Timiș se ocupă, fără contract, de salubrizarea Aradului), însă acţiunea nu a fost una completă.

Facebook Comments