Operaţiunea „Iceberg”. Acţiune de verificare fiscală a celor mai mari companii din țară
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operaţiunea „Iceberg”, care reprezintă o acţiune de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile de activitate economică din România, potrivit unui comunicat de presă transmis joi. „Operaţiunea...
Cod galben de ploi, ninsori viscolite şi polei. Fenomene meteo în aproape toată țara
Nord-estul, sud-estul, sudul, centrul şi sud-vestul ţării se află, începând de joi de la ora 4 până vineri la ora 14.00, sub cod galben de ploi, ninsori viscolite şi polei. Vântul va sufla cu 70 de kilometri pe oră în Muntenia, Moldova şi la munte. Potrivit meteorologilor, în...
Școlile din toată țara vor fi închise vineri din cauza gripei
Școlile vor fi închise vineri din cauza numărului mare de cazuri de gripă. Decizia a fost luată de Ministerul Educației, la recomandarea Ministerului Sănătății. Este vorba despre toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară. Școlile vor fi închise și joi, când...
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 27
Numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 27, după ce au fost înregistrate două noi decese. Este vorba de un bărbat de 70 de ani din Timiş şi de o femeie de 71 de ani, din Bucureşti, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT)....
MAI face angajări la Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date
În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare şi O.M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi...
Semințe cu suflet. Peste 2.000 de voluntari din toată țara răspândesc semințe de legume românești
Un grup de voluntari răspândesc, de patru ani, seminţe de legume româneşti, din soiuri vechi, alături de plante aromatice, flori sau alte plante de grădină, pe care le oferă gratuit, pentru a nu se pierde. Grupul, care a ajuns acum la 2.000 de membri, a organizat sâmbătă, în...
Blue Monday. 21 ianuarie este „cea mai deprimantă zi” din acest an
Cea de-a treia zi de luni a anului, care în 2019 cade pe 21 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului. Teoria despre "Blue...
Cresc temperaturile, de săptămâna viitoare. Vezi prognoza meteo
Temperaturile vor creşte pe parcursul săptămânii viitoare, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Creşterea este pusă pe seama unui front de aer cald care va ajunge pe teritoriul ţării dinspre bazinul medirateranean. "În perioada 21 ianuarie – 18 februarie, în partea...
LOTO: Numerele extrase duminică, 20 ianuarie 2019
Duminică, 20 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 17 ianuarie, Loteria Română a acordat 12.835 castiguri în valoare totală de 736.329,44 lei. Loto 6/49: 35, 15, 26, 17, 46, 21 Joker: 3/ 11, 33, 10,...
Cum va fi vremea în weekend, în Crișana și Banat
Sâmbătă, 19.01.2019, vremea se va răci. Cerul variabil, se va înnora treptat. Mai ales spre seară și în cursul nopții, pe arii relativ extinse vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări noaptea în sudul regiunii. Izolat va...
Concurs dedicat tradiţiei şi spiritualităţii satului românesc, organizat de Patriarhia Română
Anul 2019 a fost proclamat în Patriarhia Română ca fiind „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”. Pe fondul acestei proclamări, Patriarhia Română organizează un concurs dedicat tradiției şi spiritualităţii satului...
Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului în 31 mai
Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului cel mai probabil în 31 mai, în prima zi a vizitei sale în România, și va rosti un mesaj, alături de Patriarhul Daniel, iar publicul va putea asista la toate aceste ceremonii, a declarat joi pentru HotNews purtătorul de cuvânt al...
Administraţia Penitenciarelor: Autorul crimei din Mediaş ar fi fost eliberat şi fără recursul compensatoriu
Autorul crimei de la Mediaş ar fi fost eliberat şi în condiţiile în care Legea recursului compensatoriu nu ar fi produs efecte, cazul său putând fi analizat în comisia de liberare condiţionată chiar cu două luni înainte, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Potrivit...
Salariile din Sănătate s-au triplat în ultimii zece ani
Salariaţii din sănătate au beneficiat de cele mai mari creşteri de salarii din sectorul bugetar în ultimul deceniu, veniturile acestora crescând de aproape trei ori în perioada 2009- 2018, conform zf.ro. Sănătatea reprezintă singurul domeniu de la stat unde efectivul de salariaţi a...
Peste 14.000 de planuri de afaceri au fost implementate în StartUp Nation 2018
Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a anunţat, miercuri, stadiul StartUp Nation 2018, a cărui aplicaţie este deschisă, în prezent. „Pentru StartUp Nation 2018, avem peste 14.000 de planuri de afaceri deja implementate în aplicaţie şi peste...