Un imigrant român a rostit „Rugăciunea universală” la Vatican, în ziua de Florii

by Cristian Dobre

La slujba de Florii de la Vatican, oficiată de Papa Francisc, a avut loc un moment unic. În timpul Sfintei Liturghii, un român a rostit una dintre rugăciuni, în limba naţională. Peste un miliard de catolici din întreaga lume au sărbătorit ieri Floriile care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.

Imigrantul român a rostit „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioșilor” pentru papa și toți episcopii Bisericii Catolice. Gestul Suveranului Pontif de a pune un român să citească această rugăciune are loc în contextul pregătirilor pentru apropiata călătorie apostolică a Sfântului Părinte în ţara noastră. Papa Francisc va ajunge în România pe 31 mai şi va sta aici trei zile. Vizita are loc la 20 de ani după cea a Papei Ioan Paul al II-lea.

Adrian Dancă, coordonatorul Secţiei în Limba Română – Radio Vatican: E un semn de predilecţie față de ţara noastră, dar și față de imigranții români de la Roma, destul de numeroși și care participă destul de des la liturghii. E o strategie a gesturilor mici, prin care papa transmite semnale de atenție, de simpatie față de români.

Slujba de Florii a început cu momentul binecuvântării ramurilor de palmier și măslin.

Ramurile de palmier şi măslin au fost pregătite în două oraşe de pe riviera italiană, aşa cum cere o tradiţie veche de peste 400 de ani.

Duminica Floriilor marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. Urmează ultima săptămână a Postului Paştelui, numită Săptămâna Patimilor.

Sursa: digi24.ro


Facebook Comments