Un diagnostic descoperit întâmplător a schimbat copilăria Evei

/
Florin Popa
Există momente în care un diagnostic medical devine mai mult decât un termen dintr-o fișă clinică. Devine o întrebare pentru fiecare dintre noi: rămânem spectatori sau alegem să fim parte din soluție? Eva Maria Raluca Beldiman are 10 ani. În scrisoarea medicală scrie simplu vârsta și...

Noul sistem de intrare/ieșire al UE, aplicat de luni în toate punctele de frontieră din România

/
Adrian Pavel
De luni, în toate punctele de trecere a frontierei din România va fi aplicat sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene, care presupune înregistrarea datelor biometrice și de călătorie ale cetățenilor din state non-UE ce intră în Spațiul Schengen pentru șederi de scurtă durată,...

Tren electric nou pe ruta Arad – București. CFR Călători a primit a zecea ramă Alstom

/
Adrian Pavel
CFR Călători a recepționat până în prezent zece trenuri electrice noi Alstom Coradia Stream, din totalul de 12 prevăzute în contractul încheiat prin intermediul Autorității pentru Reformă Feroviară. Prima ramă a ajuns în România cu întârziere și a început să circule cu pasageri...

Impozite mai mici pentru locuințele vechi de peste 50 de ani. Reduceri și la mașini pentru persoanele cu dizabilități

/
Adrian Pavel
Guvernul a reintrodus, prin ordonanță de urgență, reducerile de impozit pentru locuințele mai vechi de 50 de ani, după ce eliminarea facilităților de la 1 ianuarie 2026 a dus, în unele cazuri, la triplarea sumelor plătite de proprietari. Potrivit actului normativ adoptat vineri,...

Legea pensiilor magistraților, promulgată de președintele României

/
Florin Popa
Legea care modifică vârsta de pensionare și cuantumul pensiilor magistraților a fost promulgată de președintele Nicușor Dan, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curtea Constituțională a României prin care a fost validată reforma contestată inițial de Înalta Curte de...

Capitala este abia pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi din România

/
Adrian Pavel
Capitala ocupă locul al treilea la nivel național în clasamentul celor mai scumpe orașe pentru apartamente noi, după Cluj-Napoca și Brașov. La nivel național, Cluj-Napoca conduce topul cu un preț mediu de 3.357 euro pe metru pătrat, urmat de Brașov, cu 2.683 euro/mp. În București,...

Instruirea polițiștilor pentru conducere defensivă și în regim prioritar, suspendată. Sindicatul Europol acuză o decizie luată „la nervi”

/
Florin Popa
Sindicatul Europol anunță că activitățile de pregătire profesională privind conducerea în regim prioritar și conducerea defensivă au fost suspendate, în urma unei videoconferințe organizate de Direcția de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române....

ANAF: Nereguli de peste 78 milioane lei la firme de transport alternativ

/
Andreea Radu
Inspectorii antifraudă au descoperit, în primele două luni din 2026, nereguli fiscale de peste 78 milioane de lei la companii de transport alternativ. În total, 135 de societăți au fost verificate, iar lipsa de conformare la obligațiile legale a fost confirmată, potrivit unui comunicat al...

Românii pierd 10 ani de viață sănătoasă față de vest-europeni. Bolile cronice, tot mai frecvente

/
Florin Popa
Românii trăiesc, în medie, doar 59 de ani fără limitări majore provocate de problemele de sănătate, cu aproximativ 10 ani mai puțin decât majoritatea vest-europenilor. Concluzia reiese din mai multe rapoarte bazate pe date ale Comisia Europeană și ale Institutul Național de...

Imaginea lui Mugur Isărescu și a CEO-ului Bitdefender, folosită într-o amplă înșelătorie online

/
Andreea Radu
Imaginea guvernatorului Banca Națională a României, Mugur Isărescu, precum și cea a CEO-ului și cofondatorului Bitdefender, Florin Talpeș, sunt utilizate într-o campanie de fraudă online care vizează utilizatorii din România. Potrivit Bitdefender, peste 130 de reclame frauduloase au fost...

Profesorii din universități cer președintelui Nicușor Dan să oprească reducerea sporului de doctorat

/
Florin Popa
Cadrele didactice din învățământul superior încearcă să blocheze măsura care prevede diminuarea indemnizației pentru titlul științific de doctor. Federațiile sindicale din domeniu au transmis o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, solicitând menținerea sporului la nivelul...

Ministrul Agriculturii: România a redevenit grânarul Europei

/
Adrian Pavel
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că România a redevenit „grânarul Europei” și că, odată cu extinderea sistemului de irigații la 2,7 milioane de hectare până în 2027, țara noastră ar urma să devină lider incontestabil la nivelul Uniunii Europene în producția...

Emiterea rovinietei poate fi îngreunată sâmbătă din cauza unor lucrări la sistemele MAI

/
Adrian Pavel
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că sâmbătă, 28 februarie, în intervalele orare 10:30–11:30 și 14:00–16:00, serviciile utilizate pentru interogarea bazelor de date ale Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări...

Donald Trump ar putea veni în România în luna mai pentru a participa la Summitul B9 de la București

/
Andreea Radu
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar putea efectua o vizită în România în luna mai, cu ocazia Summit-ului B9 care va avea loc pe 13 mai, la București. Informația este susținută de surse de la Cotroceni, citate de B1 TV. Potrivit surselor, invitația ar fi fost transmisă de...

Calendarul pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2026–2027, aprobat de Ministerul Educației

/
Florin Popa
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat joi aprobarea calendarului pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026–2027. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026, inclusiv, au obligația de a-i înscrie în clasa...