Șase chirurgi oncologi și o asistentă, acuzați că au luat mită de la zeci de pacienți
Şase medici chirurgi şi o asistentă medicală din cadrul Spitalului Municipal Timişoara sunt cercetaţi sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. „În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş se...
Firmele care au fost trecute la impozit pe profit vor putea reveni la cel pe micro
Reprezentanții Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) au discutat cu cei ai Ministerului Finanțelor cu privire la instituirea unui mecanism care să permită entităților ce ar fi putut rămâne la sistemul de impozitare pe veniturile...
O nouă sesiune a programului ''Casa Verde Fotovoltaice'' începe pe 6 septembrie
Programul "Casa Verde Fotovoltaice" 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din 27 septembrie vor putea aplica şi persoanele fizice pentru a primi finanţare, a anunţat, joi, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian...
Alertă în Arad: produs vândut drept conservant, retras de pe piață
ANSVSA retrage din magazine un produs chimic vândut drept conservant pentru alimente, Salicil. Salicilul este retras deoarece e o substanță neautorizată ca aditiv alimentar (acid salicilic 99%) și e vândut ca agent de conservare. Produsul a fost vândut în județele Alba, Mureș, Satu Mare,...
Românii divorțează pe bandă rulantă: În medie, 55 de cupluri se despart oficial, în fiecare zi
Mariajul este tot mai puţin pe gustul românilor, iar informaţiile sunt susţinute, evident şi de date oficiale. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul căsătoriilor a mai mic cu 15% anul trecut faţă de 2022. Şi, în timp ce unii preferă să nu se căsătorească deloc,...
Academia de Poliţie a dublat numărul de locuri scoase la concurs anul acesta
Academia de Poliţie a dublat numărul de locuri scoase la concurs anul acesta. Principalul motiv pentru care s-a luat această decizie este deficitul de personal. Acesta a ajuns la cote istorice: 13.000 de agenţi şi ofiţeri. Iar după ce că tot mai puţini tineri sunt atraşi de această...
Managerii estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul
Managerii români estimează, pentru perioada august - octombrie 2024, o creştere moderată a activităţii în construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii, precum şi o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul...
APIA: Sprijin financiar de peste 55 milioane lei pentru crescătorii de animale
Crescătorii de animale primesc peste 55 milioane de lei ajutor de stat, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie, trimestrul II al anului în curs, informează miercuri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Astfel, APIA, prin...
Părinții care își retrag copiii de la școală, obligați să aducă dovada continuării studiilor și a domiciliului elevului
Părinții care își retrag copiii din învățământul preuniversitar sunt obligați ca în termen de 60 de zile să prezinte „dovada continuării studiilor și acte doveditoare privind domiciliul elevului pentru asigurarea dreptului la educație”, potrivit ROFUIP 2024. În cazul în care...
Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii români, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Trei medalii de aur și două de bronz – acestea sunt rezultatele elevilor români, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică – IOAA 2024 din Brazilia, potrivit unui anunț pe Facebook al inspectorului școlar general adjunct din Suceava, Petru Crăciun, unul din profesorii...
Bonusuri la salariu și concursurile pentru posturile vacante, suspendate până la 31 decembrie
Guvernul vrea să oprească risipa de bani publici și pregătește limitarea cheltuielilor bugetare până la finalul anului, așa cum a relatat Știripesurse.ro în exclusivitate în cursul zilei de luni. Între timp a apărut o variantă revizuită a Ordonanței de Urgență, în care sunt...
Rata şomajului la nivel naţional a urcat la 3,09%, la sfârşitul lunii iulie
Rata şomajului înregistrată la nivel naţional a fost de 3,09%, la sfârşitul lui iulie 2024, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,03 puncte procentuale, tendinţa uşor ascendentă a ratei şomajului fiind influenţată de înregistrarea absolvenţilor unităţilor de învăţământ...
Aradul rămâne încă două zile sub cod galben de caniculă
Meteorologii au emis noi atenţionări Cod galben de caniculă, valabile pe durata zilelor de marţi şi miercuri, la început în judeţe din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, şi apoi în doar patru judeţe din vestul şi nord-vestul ţării. Conform prognozei de...
Fiecare român e dator cu 45.000 de lei: România are deja împrumuturi din peste 52% din PIB
Fiecare român e dator 45.000 de lei! Asta e suma care ne revine, per cap de locuitor, din datoria publică externă. Deja, guvernele României au luat împrumuturi care depășesc 52% din PIB asta pentru plata pensiilor sau a salariilor, atunci când încasările de la stat nu sunt suficiente. 862...
Sondaj: Circa 20% dintre șoferi recunosc că s-au urcat la volan după ce au consumat alcool
Un nou studiu arată că doi din zece şoferi recunosc că au condus cel puţin o dată sub influenţa alcoolului. Aceasta este statistica care face zeci de victime anual pe şoşelele din România. Mai grav este faptul că 84% dintre ei sunt convinşi că alcoolul nu reprezintă un risc pentru...