Ajutor financiar pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă

Ajutor financiar pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă
Guvernul va aproba un ajutor financiar de 2 miliarde de lei pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă, a declarat, miercuri, prim-ministrul Marcel Ciolacu. "Aprobăm astăzi un ajutor financiar pentru a ajuta peste 230.000 de fermieri ale căror culturi au fost afectate de secetă. Efortul financiar este de 2 miliarde de lei. În plus, sprijinim peste 17.000 de fermieri pentru reducerea costurilor pentru motorina folosită în agricultură, în valoare de 190 de milioane de lei", a informat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern, scrie agerpres.ro.