N-AVEM SCOLI SI SPITALE MODERNE, DAR INVESTIM 2,3 MILIOANE DE EURO IN CENTRUL PENTRU STRAINI DE LA HORIA

by Cosmin Mihuta

Centrul pentru străini din localitatea arădeană Horia, destinat în special celor care urmează să fie expulzați și unde în prezent sunt cazate doar trei persoane, a fost extins de la 52 de locuri la 160, fiind construită o clădire nouă, iar investiția este de 2,3 milioane de euro.

Lucrările de extindere a Centrului de cazare a străinilor luați în custodie publică din localitatea arădeană Horia au fost finalizate recent, proiectul ridicându-se la 2.358.893,21 euro, din care 2.148.715,83 euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar diferența a fost asigurată de Ministerul Afacerilor Interne, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Centrul, aflat în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), a fost înființat în anul 2001, iar până la extindere a avut o capacitate de 52 de locuri de cazare.

În 2012, în timpul unei vizite la Horia, ministrul Administrației și Internelor de atunci Mircea Dușa declara că va fi extinsă capacitatea de cazare a centrului cu ajutorul unei finanțări europene, prin Programul General Solidaritatea și Gestionarea Fluxurilor Migratorii.

Proiectul venea în contextul în care centrul era ocupat, în unele perioade, peste capacitate, fiind și 70 de străini, în special arabi și nord-africani.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări, noua clădire a fost construită în curtea centrului, având 108 locuri de cazare, astfel încât capacitatea totală ajunge acum la 160 de locuri.

Cu toate acestea, centrul este aproape gol în prezent, aici aflându-se doar trei străini. Săptămâna trecută era doar unul, o persoană împotriva căreia a fost dispusă măsura îndepărtării de pe teritoriul României.

Purtătorul de cuvânt al IGI, Ermina Mihai, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că numărul persoanelor luate în custodie depinde de zona în care acestea au fost depistate, iar un centru similar există în București.

Întrebată dacă acest centru poate găzdui refugiați, Ermina Mihai a declarat că „locația nu este destinată cazării persoanelor care solicită sau sunt beneficiare ale unei forme de protecție internațională în România”.

„Centrul are un regim închis și este special amenajat și destinat cazării temporare a străinilor declarați indezirabili sau împotriva cărora s-a dispus măsura returnării ori expulzării și au fost luați în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul României”, a precizat sursa citată.

Cele două clădiri de la Horia oferă condiții de cazare, hrană, asistență medicală și igienă personală.

„Străinii cazați aici au dreptul la asistență juridică, medicală și socială și la respectarea opiniei și specificului propriu, în materie religioasă, filozofică și culturală”, a precizat Ermina Mihai.

Sursa: fluierul.ro

Facebook Comments