MIRCEA PURCARU: FALCA N-AR FI AVUT NICIO SANSA LA ARAD DACA ERAU ALEGERI IN DOUA TURURI

by Florian Popa

Mircea Purcaru spune că PNL știa că modificarea Legii electorale pentru locale este imposibilă, dar au lansat-o ca temă electorală mincinoasă. Președintele executiv ALDE Arad, Mircea Purcaru, spune că declarațiile președintelui Comisiei pentru modificarea Constituției, senatorul Ioan Chelaru, privind imposibilitatea alegerii primarilor în două tururi „devoalează ipocrizia celor de la PNL, care s-au prefăcut că fac eforturi pentru schimbarea legislației electorale, în numele democrației și al așa zisei „străzi” care dorește schimbarea”. Purcaru arată că „așa cum precizează Ioan Chelaru, PNL a votat alegerea primarilor într-un singur tur, toate celelalte demersuri ulterioare fiind praf aruncat în ochii alegătorilor. Drept dovadă, proiectul de modificare a fost trimis Comisiei Juridice, în loc să fie trimis Comisiei mixte de Cod electoral, iar cei de la PNL știau că în momentul în care rapoartele vor fi trimise Biroului Permanent se vor declara lovite de nulitate. Efectiv au tras de timp, pentru a-și face propagandă mincinoasă și a se erija în susținători ai democrației și ai statului de drept, când, de fapt, știau bine că dacă se fac alegeri de primari în două tururi așa zisul PNL va suferi o înfrângere catastrofală. Ce șanse ar mai fi avut Falcă la Arad, dacă ar fi fost alegeri în două tururi ? Niciuna! ALDE ar fi avut tot interesul ca alegerile să fie în două tururi, dar a preferat să apere legea, în virtutea spiritului liberal, să demaște șantajul practicat de către băsiști asupra premierului Dacian Cioloș și a Președintelui României. De fapt, înainte de Ioan Chelaru, premierul Dacian Cioloș a fost cel care i-a demascat pe băsiștii vopsiți, spunându-le să facă demersuri în Parlament, dacă într-adevăr doresc modificarea legii, pentru că este un demers politic. Lucru pe care nu l-au făcut, ci doar au simulat că îl fac, pretinzând că cer premierului și președintelui să respecte voința poporului”, a declarat Mircea Purcaru.

Facebook Comments