În condiţiile în care amicalul cu Anglia a fost anulat din pricina unor cazuri de COVID din lotul britanicilor, naţionala de tineret a României a avut programat sâmbătă un amical cu FC Buzău, formație din Liga 2. Meciul s-a disputat pe stadionul Dinamo, de la ora 12, iar fotbaliştii lui Florin Bratu s-au impus cu 2-1, după ce au fost conduși cu 1-0. Convocat în premieră la reprezentativa U21, utistul David Miculescu avea să se dovedească decisiv pentru „tricolori”. Mai întâi a egalat în minutul 26, însă după o poziţie de ofsaid nesemnalizată. Lansat în adâncime, „decarul” UTA-ei a scăpat singur și l-a bătut pe Stoian cu un șut cu efect din interiorul careului. Tot Miculescu a fost şi la originea golului de 2-1 al „tricolorilor”, din minutul 64, cu pasa peste toată apărarea adversă ce l-a pus în cursă pe Ianis Stoica, vârful FCSB-ului marcând cu un lob frumos. Naţionala lui Bratu va juca un nou amical marţi seara, cu Georgia. Un alt internațional under al UTA-ei, Claudiu Negoescu, a luat loc aseară în tribunele arenei „Francisc Neuman”, cu ocazia amicalului cu sârbii de la Kolubara. Fotbalistul de 18 ani s-a accidentat la genunchi și a fost lăsat să revină la Arad. O altă apariţie surpriză a fost de această dată pe teren, Modestas Vorobjovas bifând chiar o repriză în testul cu vecinii sârbi. Pentru revenirea sa de la naţionala Lituaniei a insistat din câte se pare Laszlo Balint.
Negoescu este accidentat şi a fost în tribune aseară, la amicalul UTA – Kolubara
Antrenorul arădenilor vrea să-l aibă la dispoziție la antrenamente toată săptămâna viitoare, pentru a pregăti derby-ul cu Rapidul. Vorobjovas are șanse mari să fie titular, din moment ce Batha e suspendat. Tot aseară a jucat şi Marko Vukcevic, dar în preliminariile Cupei Mondiale. Fundaşul de bandă dreaptă al UTA-ei a intrat pe teren în minutul 51 în disputa Olanda – Muntenegru, scor 4-0. Fobalistul UTA-ei s-a ales cu un cartonaş galben pe final de joc. Astăzi urmează să aibă meci în preliminarii şi internaţionalul lituanian Rolandas Baravykas, autorul unui super-gol în disputa cu Irlanda de Nord, pierdută însă cu 1-4. Fundaşul „Bătrânei Doamne” ar putea începe titular şi astăzi, ora 19, în deplasarea lituanienilor în Bulgaria. Cei doi „internaţionali” de seniori ai UTA-ei încheie campania preliminariile CM 2022 din septembrie abia săptămâna viitoare. Vukcevic mai are meci marţi, Muntenegru – Letonia, iar Baravykas miercuri, Italia – Lituania. Cei doi sunt aşteptaţi apoi la Arad, pentru a pregăti meciul dintre UTA şi Rapid. (foto: frf.ro)