METEODEPENDENȚA, SIMPTOME ȘI REMEDII

by Dana B.

Dacă nu vă simţiţi bine în zilele ploioase şi tânjiţi după razele soarelui, de vină ar putea fi meteosensibilitatea. Nu vă induceţi însă starea, este sfatul psihologilor, vă veţi face şi mai mult rău. În zilele mohorate căutaţi să vă binedispuneţi şi să vă relaxaţi cu ajutorul plantelor şi al sportului.

Studiile arată că 7% din populaţie, mai mult femei şi mai puţin bărbaţi, prezintă simptome ale depresiei sezoniere. În unele ţări cu climă ploioasă, cum ar fi Belgia, această este deja o boală cronică. Se manifestă prin oboseală puternică, tristeţe, tulburări majore de concentrare şi creşterea apetitului.

„Dacă influenţa asta oarecum firească a naturii e însoţită şi de o încărcătură de o sugestibilitate, cu atat mai mari vor fi simptomele. Dacă cineva ştie că e meteosensibil, cu siguranţă se va gândi: da, s-a schimbat vremea acum trebuie să mă doară ceva şi dacă îţi îndulci cu siguranţă, o să te doară. Durerea există, ea e fizică, e simţită, dar nu are o cauză organică, ci psihică” spune Daniela Gheorghe, psiholog.

Ţările nordice au cea mai mare rată a sinuciderilor, iar aici explicaţia este pusă şi pe seama vremii ploioase. Anatomic, meteodependenţa este explicată de scăderea intensităţii luminii naturale. Creierul produce atunci melatonina – hormonul somnului şi mai puţină serotonină – hormonul bunei dispoziţii. Cele mai sensibile la schimbările bruşte ale vremii sunt persoanele care ies rar din casă.

„Soarele e extrem de important asupra psihicului şi asupra dezvoltării noastre osoase, asupra organismului nostru” spune Daniela Gheorghe, psiholog.

Sfatul specialiştilor este să înţelegem prin ce trece organismul nostru în faţa schimbărilor vremii şi să facem totul pentru relaxarea lui.

“Recomandăm ca pentru aceste persoane al căror psihic e în legătură cu vremea mohorâtă să folosim câteva plante foarte des întâlnite: levanţica sau lavanda, tinctură, ulei esenţial sau capsule, roiniţă sau melisa, altă plantă care ajută persoanele meteodependenţe” spune Daniela Raiciu, doctor în farmacie.

Pentru a combate stările de disconfort, ieşiţi cel puţin o oră pe zi afară, indiferent de vreme. Lăsaţi lumina să pătrundă în casă, faceţi exerciţii fizice, consumaţi Omega 3, magneziu şi învăţaţi să vă controlaţi emoţiile prin meditaţie.

Sursa: csid.ro
Facebook Comments