MESAJE DE ADIO ALE BASCHETBALISTELOR DE LA UNIV.GOLDIS ICIM ARAD

by Sorin Haut

Meciul cu Sepsi a fost ultimul pentru majoritatea baschetbalistelor de la Univ.Goldiş ICIM, care au ţinut să le mulţumească conducerii şi suporterilor pentru clipele petrecute la Arad. Mai jos vă prezentăm declaraţiile câtorva dintre protagonişti, consemnate pe site-ul oficial al grupării arădene, baschetarad.ro.

Ancuța Stoenescu: „În primul rând vreau să mulțumesc publicului prezent la sală, care ne-a încurajat din prima până în ultima secundă, un public minunat cu care eram obișnuită din vremurile bune, care pentru noi era al 6-lea jucător…aşa a fost şi ieri. Însă am rămas cu un gust amar pentru că nimeni nu ia atitudine în legătură cu aceasta echipă, care a scris istorie în baschetul românesc și în sportul arădean! Mulțumesc încă o dată acestor oameni minunați care ași-au făcut timp și pentru noi, deşi meciul era televizat. Păcat doar că sunt prea puţini cei care se sesizează de aceasta situație!”

Jefimija Karakasevic: „Nu am cuvinte să descriu jocul! O mare victorie în faţa unui public minunat! Sunt foarte tristă că părăsesc această echipă şi aceşti suporteri adevăraţi, care ne-au susţinut şi la bine dar şi la greu. Singurul lucru care îl pot spune acum: mulţumesc pentru dragostea voastră necondiţionată.”

Eniko Laza: „Vreau sa mulțumesc tuturor celor care au crezut în noi și ne-au susținut de-a lungul acestui sezon neterminat din păcate. Celor care ați venit la sală, ne-ați încurajat și ați fost alături de echipă la bine și la rău, sunteți minunați! Vreau sa mulțumesc staff-ului, Marcel Urban și Dan Moraru care nu au renunțat pana nu am spus da, antrenorului Jose Araujo, și in mod special vreau sa le mulțumesc colegelor de echipa. Și nu în ultimul rând Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că am avut oportunitatea de a reveni și juca pentru o echipă cu aşa palmares cum e Univ. Goldiş ICIM Arad. Pentru mine în seara asta a fost finala..Vă pup”!

Jose Araujo: „Aş fi preferat să pierd meciul, dar să păstrez această echipă. Nişte fete extraordinare. S-au antrenat şi au jucat ceea ce ne aşteptam cu toţii. Împreună au depăşit momentele grele. Echipa asta e una foarte bună, chiar dacă mulţi au strâmbat din nas. Sunt onorat că am fost antrenorul acestei echipe.”

Marcel Urban: „Din păcate toate semnalele de alarmă pe care le-am tras nu au fost recepţionate. Nu pot să cred că în Arad la potenţialul său nu a găsit un agent care să sprijine activitatea echipei. Pe de altă parte nici legile nu ajută, nu deschd porţi pentru sprijinirea sportului. Noi trecem pe situaţie de avarie, ne vom reorganiza. Pot să-i asigur pe suporteri că această echipă nu va muri până la finalul sezonului. Ca o statistică, cu 100.000 de euro rămâneam în obiectiv pe trei fronturi. Dar asta este. Oricum situaţia nu e particulară, cu generală, în întreg sportul românesc.”

Cert e că din ianuarie, Univ.Goldiş ICIM va defila cu echipa a doua, o serie de jucătoare crescute la LPS Arad urmând să îmbrace tricoul “galben-albastru”. De echipă se va ocupa cel mai probabil Dan Moraru şi Ildiko Prisacariu. Următorul meci e programat pe 5 ianuarie în Liga Naţională, în deplasare la CST Alexandria.

Foto: baschetarad.ro

 

Facebook Comments