MEDICAMENTE NATURALE DE SEZON: HREANUL SI MUSTARUL

by Cristian Dobre

Cum ar fi o masă fără condimente? Cu siguranţă una fără gust. Avem numai de câştigat dacă asezonăm mâncarea cu hrean sau boabe de muştar. Ele sunt socotite a fi medicamente naturale, fiind indicate mai ales în anotimpul răcelilor.

Cu cât temperatura din termometre scade, cu atât mai mult simţim nevoia să ne încălzim sufletele cu mâncare bună la care am adăugat puţin hrean proaspăt ras. Preparatele se pot numi: rasol de vită, pui, curcan sau porc, legume fierte sau salată de sfeclă roşie. Până la urmă orice legumă, chiar şi cartoful copt, îşi îmbogăţeşte gustul alături de rădăcina cu virtuţi terapeutice.

HREANUL- proprietăţi şi beneficii

Printre darurile pe care le primim de la această plantă, deloc pretenţioasă la condiţiile de mediu, se numără: vitamina C, calciu, potasiu, substanţe cu acţiune antibacteriană şi uleiuri eterice.

Cea mai la îndemână metodă de a valorifica hreanul este răzuirea sa. Principalul scop este decongestionarea căilor respiratorii. De asemenea, putem îmblânzitusea, dacă preparăm o mixtură din câteva linguri de hrean ras cu puţină miere. Se recomandă câte o linguriţă în crizele de tuse.

ine doreşte să aibă o inimă puternică şi vase de sânge tinere trebuie să-şi facă din hrean un prieten, deoarece substanţele pe care le conţine ajută la reglarea tensiunii arteriale, sunt anticoagulante, îmbunătăţesc elasticitatea vaselor de sânge şi stimulează circulaţia în zonele periferice.

Extractele din hrean se mai păstrează şi sub formă de tinctură, energizant, sirop sau de vin tonic. Acestea luptă împotriva gripei, anorexiei, a reumatismului şi îmbunătăţesc memoria.

Hreanul este bogat în minerale si vitamine, iar medicii nutriţionişti spun că acest condiment este considerat un antibiotic natural, deoarece are proprietăţi benefice în lupta împotriva microbilor care ne pun în pericol sănătatea. În plus, prin compoziţia sa, hreanul ajută la distrugerea celulelor cancerigene din corp, iar specialiştii spun că, în cazul persoanelor bolnave de această boală, condimentul suprimă creşterea celulelor cancerigene din organsim.

În cazul persoanelor care suferă de sinuzita sau rinită, medicii spun că aceste afecţiuni pot fi ameliorate cu uşurinţă dacă se pune pe frunte o compresă cu hrean ras, deoarece această plantă are capacitatea de a desfunda imediat nasul. În cazul bronşitelor, a pneumoniilor sau a gripelor sezoniere, se recomandă o compresă îmbibată cu esenţă de hrean.

Aceasta se va pune pe piept şi va fi lăsată în jur de o oră. Specialiştii spun că, dacă apare senzaţia de usturime, compresa trebuie înlăturată imediat. În acelaşi timp, hreanul, spun medicii, este o sursă bogată de vitamina C, care întăreşte sistemul imunitar, mai ales în perioada aceasta, ţinând răceala la distanţă.

În plus, medicii nutriţionişti spun că substanţa care dă gustul picant al hreanului creşte secreţia de suc gastric şi redă pofta de mâncare în cazul persoanelor anorexice şi anemice. Pe de altă parte, hreanul are şi capacitatea de a acţiona asupra grăsimilor, fiind recomandat persoanelor care sunt la cură de slăbire.

Atenţie: a nu se consuma hrean pe stomacul gol deoarece poate fi iritant pentru mucoasa gastrică!

MUSTARUL- proprietăţi şi beneficii

Chiar dacă pentru mulţi români, muştarul rimează cu mici, bere şi iarbă verde, virtuţile boabelor de muştar depăşesc sfera gustului. Dar să începem cu o scurtă prezentare. Din cele mai vechi timpuri, muştarul a fost considerat deopotrivă un aliment, un medicament şi un condiment. Planta provine din Asia, iar seminţele sale conţin o cantitate mare de fitonutrienţi, Omega 3, fier, mangan, zinc, proteine, calciu, fibre dietetice, seleniu, magneziu, vitamina B9 etc.

De asemenea, ,ustarul are proprietati antibacteriene, antiseptice şi antifungice. Dacă se consumă cu 15 minute înainte de masă, seminţele de muştar negrustimulează pofta de mâncare. Alte beneficii? Îmbunătăţesc digestia, au proprietăţiantiinflamatorii, calmează migrenele, se recomandă în caz de astm sau artrită reumatoidă.

În plus, uleiul din seminţe de muştar are capacitatea de a scădea tensiunea arteriala cu valori peste limite. De aceea, sunt indicate sortimentele cu seminţe integrale de muştar. Putem să ne întărim sănătatea cu ajutorul seminţelor de muştar şi prin tratamente externe.

Cataplasme cu făină de muştar negru aşezate pe zona toracelui ajută la ameliorarea bronşitelor, crizelor de astm şi a pneumoniilor. Baia în apă cu seminţe de muştar negru se recomandă în caz de dureri reumatice şi nevralgii.

Sursa: csid.ro

Facebook Comments