MEDALII ARADENE PE TATAMI, LA COMPETITIILE DE JUDO DE LA SUBOTICA SI GARANA

by Sorin Haut

Opt judoka de la CSM Arad, sub coordonarea antrenorului  Dorin Drimbe, au participat la „Cupa Semenic Fest Judo Gărâna”, la care s-au evidenţiat: Paula Novac, Larisa Halic, Gabriel Mihali şi Mario Năcreală – toţi ocupanţi ai primului loc, Andreea Ciopraga, Alexander Păcurariu şi Sofian Popa – medaliaţi cu argint şi Simon Dinu, care s-a ales cu bronzul. În urma clasamentului pe echipe, CSM Arad a reuşit să urce din nou pe podiumul de premiere, obţinând cupa şi medalia de bronz.

O altă delegaţie arădeană, formată din judoka de la CSM şi LPS Arad, sub coordonarea antrenorului Arpad Nagy, a participat la prima etapă a Euro Ligii de judo, care s-a desfăşurat la Subotica, în Serbia. Au concursat aproape 300 de sportivi de la 32 de cluburi din cinci ţări. David Nagy (LPS Arad), a obţinut medalia de argint, iar Kinga Bleicziffer (CSM Arad) s-a ales cu bronzul. În această săptămână urmează etapa a doua a Euro Ligii, la Szeged, în Ungaria, dar şi un turneu internaţional juvenil organizat tot în ţara vecină.

Facebook Comments