Marius Copil s-a calificat în sferturi, la Indian Wells

by Sorin Haut

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 150.000 de dolari, după ce a trecut de americanul Mitchell Krueger în trei seturi, cu 6-1, 1-6, 6-4.

Copil (27 ani, 75 ATP), principalul favorit al competiţiei, s-a impus după două ore şi 54 de minute de joc, în faţa unui adversar de 24 de ani, care ocupă doar locul 239 în ierarhia mondială. Arădeanul a reuşit 8 aşi în acest meci, în care a comis şi 2 duble greşeli.

Fiecare jucător şi-a adjudecat un set fără drept de apel, cu 6-1, iar în decisiv americanul a condus cu 2-1 după ce a reuşit un break, dar imediat Copil şi-a recuperat serviciul. Cei doi au mers cap la cap până în finalul setului, când Marius Copil şi-a fructificat serviciul şi a condus cu 5-4, realizând break-ul care i-a adus victoria.

Următorul adversar al lui Marius Copil va fi Darian King (Barbados), un tenisman de 24 de ani care se află pe locul 191 în lume. În optimi, King a profitat de neprezentarea francezului Jeremy Chardy (cap de serie numărul şapte), accidentat la încheietura mâinii stângi.

Copil şi-a asigurat un cec de 4.380 dolari şi 25 de puncte ATP.

AGERPRES

Facebook Comments