MARIUS COPIL: „MULTUMESC PUBLICULUI ARADEAN. DORIM SA REVENIM PENTRU A JUCA LA ARAD“

by Florian Popa

Tenismanul Marius Copil a ținut să mulțumească publicului arădean, în conferința de presă care a urmat partidei câștigate în fața lui Tomislav Ternar, cu 6-3, 6-3, duminică, pentru faptul că a venit la sală în număr atât de mare și, mai ales, pentru faptul că i-a încurajat, pe el și pe colegii lui pe tot timpul întâlnirii cu Slovenia, din Cupa Davis.

”Cred că era de așteptat să vină în număr atât de mare (spectatorii, n. red.), pentru că am avut pentru prima oară, la Arad, un meci de Cupa Davis și cine știe când se mai organiza un alt meci aici. Ne-am simțit foarte bine aici, băieții afirmând și ei același lucru, și dorim să revenim pentru a juca, cât de curând”, a declarat Marius Copil.

În continuare a spus că nu se simte în plenitudinea forțelor sale, din cauza răcelii de care nu a scăpat încă.

”Nu mă simt tocmai bine, respir cu greutate, lucru care mă obosește. De altfel, din acest motiv nu am fost cu băieții să sărbătorim împreună victoria obținută în fața Sloveniei, preferând să stau acasă să mă odihnesc”, a mai spus jucătorul arădean.

La fel ca și colegul său Adrian Ungur, Marius Copil a afirmat și el că este puțin probabil ca meciul cu Spania să se joace la Arad.  ”Aceasta pentru că avem nevoie de o sală mare, pentru că cererea de bilete va cu cu siguranță foarte mare. Iar în această situație, sala de la Cluj ar corespunde, sau poate la București, acest lucru nu îl știu”, a susținut Marius Copil.

Potrivit spuselor sale, în zilele următoare va merge la București să își ridice pașaportul cu viza pentru China, deoarece vineri va pleca spre această țară unde va juca două turnee challenger. Se va întoarce apoi acasă, pentru o săptămână, timp în care va face antrenamente. Va merge apoi probabil la Napoli, după care va veni la turneul de la București (BRD Năstase Țiriac Trophy).

Echipa României a învins Slovenia cu 4-1 la Arad, în primul tur al Cupei Davis, în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. România s-a calificat în turul al doilea, unde va întâlni echipa Spaniei, tot pe teren propriu, probabil în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în perioada 15-17 iulie.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments