MARIAN DARTA A IESIT DIN OPERATIE! „ARATA INFIORATOR! DIMENSIUNEA CAPULUI I S-A DUBLAT!”

by Paula Craciun

Marian Dârţă a avut parte de o operaţie extrem de delicată, iar medicii au încercat să-i extirpe tumoarea la creier şi să îi ofere o nouă şansă la viaţă.

Ieri a fost o zi importantă pentru Marian Dârţă! Fostul hair stilist al vedetelor a intrat în sala de operaţie, într-o intervenţie care a durat mai bine de 10 ore.

Întreaga familie a fost alături de Marian la spital şi au aşteptat, emoţionaţi, orice veste din partea doctorilor. Surorile hair stilistului au fost cu atât mai emoţionate, cu cât riscurile la care fratele lor se supunea, erau destul de mari.

După o zi întreagă de aşteptare, operaţia s-a finalizat, iar în momentul în care şi-au văzut fratele, surorile Dârţă avut parte de un şoc.

„Nu ne-am odihnit deloc. După ce a ieşit din operaţie, arăta înfiorător. Capul i se umflase atât de tare, încât era de două ori mai mare. Vă daţi seama, a fost o operaţie care a durat foarte mult, chiar şi medicii au ieşit cu dureri de spate din operaţie. M-am îngrozit de aspectul lui. Era şi vânăt la ochi. Din câte am înţeles, acest lucru este normal”,a  spus una din surorile lui Marian Dârţă.

Chiar dacă a trecut cu bine de operaţie, medicii nu pot oferi un pronostic sigur cu privire la evoluţia lui Marian Dârţă. Chiar dacă tumoarea a fost extirpată, există riscul ca aceasta să recidiveze.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments