MAI PUȚIN DE 2 LA SUTĂ DINTRE COPIII PĂRĂSIȚI AU FOST ADOPTAȚI ANUL TRECUT

by Andreea Radu

În anul 2015 au fost adoptaţi doar 846 de copii aflaţi în grija statului din cei 57.646, ceea ce înseamnă mai puţin de 2%, cauza principală a ratei scăzute de adopţie din România fiind legislaţia greoaie.

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), din totalul minorilor care anul trecut se aflau în grija statului doar 3.436 au fost declaraţi ,,adoptabili”. Dintre aceştia, 846 şi-au găsit o familie, aproape jumătate dintre ei având vârste mai mici de trei ani. Doar 9 minori care aveau peste 14 ani au fost adoptaţi în 2015.

,,Trebuie să se facă o mare schimbare la nivelul mentalităţii românilor care vor să adopte, pentru că majoritatea vor copii de până în 3 ani, astfel că, pentru micuţii care au peste 5 ani şansele de a fi adoptaţi sunt extrem de mici”, a declarat pentru MEDIAFAX Rodica Târlea, directorul adjunct al DGASPC Sector 4, Bucureşti.

Aceasta a adăugat că vârsta pe care o au copiii adoptaţi nu are importanţă, ci doar modul în care familia se ocupă de creşterea şi îngrijirea, deoarece ,,odată ce ajung într-o familie, copiii pur şi simplu înfloresc, se schimbă total”.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments