Lupaș solicită ședință de URGENȚĂ pentru podul rupt la „Trei Insule”

by Andreea Radu

Consilierul PRO România, Marin Lupaș, cheamă autoritățile locale la o ședință de urgență pentru podul rupt. Lupaș făcuse în aprilie un amendament la bugetul local în urma căruia urmau să înceapă lucrările la un nou pod pentru acces pietonal către insula Mureș. La momentul respectiv consilierii PNL au respins propunerea sa.

35.000 de lei nu au vrut consilierii PNL să aloce pentru studiul fezabilitate al unei pasarele pietonale pentru accesul la Trei Insule. Duminică seara era să se întâmple o tragedie. Podul de pontoane s-a rupt iar în timp ce-l traversau mai mulţi oameni! Reprezentanţii PNL Arad continuă aruncatul banilor pe festivisme şi pe campania electorală. Solicit convocarea unei şedinţe de consiliu cât mai urgent pentru alocarea banilor necesari investiţiei necesare pentru această zonă specială din municipiu unde mulţi arădeni îşi regăsesc oaza de linişte. Consider că este necesară şi convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căreia să se găsească cea mai bună soluţie pentru ca arădenii să ajungă în siguranţă la casele lor de pe insulă”, a declarat Marin Lupaş.

 

 

Facebook Comments