LUNI SE STABILESTE SISTEMUL COMPETITIONAL IN LIGA A DOUA. VEZI ADVERSARELE DIVIZIONARELOR ARADENE

by Sorin Haut

La Casa Fotbalului, în prezenţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, a avut loc întâlnirea reprezentanţilor celor 27 de echipe participante în viitorul sezon al Ligii a II-a. Temele principale au fost sistemul competiţional şi comercializarea drepturilor TV, dar o decizie finală va fi luată luni, 27 iulie, la Comitetul Executiv al FRF. Tot ce se ştie sigur e că noul sezon va debuta pe 29 august. Având în vedere echipele înscrise, cele două serii, cea de vest cu o echipă în plus, vor arăta foarte probabil astfel:

Seria I

ACS Berceni, ACS Bucovina Pojorâta, ACS Dacia Unirea Brăila, ACS Rapid CFR Suceava, AFC Chindia Târgovişte, AFC Dunărea 2005 Călăraşi, AS SC Bacău, CS Baloteşti, FC Gloria Buzău, FC Oţelul Galaţi, FC Ceahlăul, FC Farul Constanţa şi FC Rapid.

Seria a II-a

FC Academica Argeş, FCM Baia Mare, ACS Şoimii Pâncota, ACS UTA Bătrâna Doamnă, ACSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor Oradea, FC Caransebeş, FC Olimpia 2010 Satu Mare, Gaz Metan Mediaş, CS Metalul Reşiţa, CS Mioveni, FC Braşov, SC Universitatea Cluj şi Unirea Tărlungeni.

Facebook Comments