LUNA IANUARIE A FOST PLINA DE MISIUNI PENTRU JANDARMII ARADENI

by Paula Craciun

        În cursul lunii ianuarie a acestui an, jandarmii arădeni au dus la îndeplinire 623 misiuni pe linia ordinii și siguranței publice. Toate aceste misiuni au avut ca principale obiective: creşterea gradului de siguranţă în rândul cetăţenilor, apărarea proprietăţii publice şi private precum şi prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi infracţională.

             Astfel, în municipiul Arad și în județ, au fost executate 10 misiuni de asigurare a ordinii şi siguranței publice la manifestări sportive, cultural-artistice şi religioase și la manifestări de protest. De asemenea, jandarmii au intervenit pentru aplanarea unor conflicte la 31 solicitări telefonice venite din partea cetățenilor prin SNUAU 112 sau direct la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

             Pe linia menţinerii ordinii publice, au fost desfășurate la 563 misiuni, în mediul urban și rural, jandarmii acționând în acest sens, atât în mod independent cât și în sistem integrat. Au fost în atenție zonele din proximitatea instituțiilor de învățământ, a piețelor și târgurilor și alte zone de interes.

             Pentru atingerea obiectivelor, jandarmii arădeni au cooperat cu organele de poliție, cu organe care gestionează activitatea silvică și cu executori judecătorești. Jandarmii au acționat și pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere.

             Pe timpul desfăşurării acestor misiuni de ordine publică au fost constatate 12 infracţiuni cu 18 autori, iar în misiunile desfăşurate în sistem integrat, au fost constatate 12 infracţiuni cu 13 autori. Au fost aplicate, de asemenea, 166 sancţiuni contravenționale dintre care 141 au fost amenzi în valoare totală de 46200 lei. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 2353 lei.

                Jandarmii arădeni au asigurat paza și protecția obiectivelor aflate în competență, precum și a transporturilor de valori, a celor de corespondenţă clasificată şi a transporturilor cu caracter special.

Facebook Comments