LUCA KUNSZABO A CUCERIT BRONZUL EUROPEAN PE TATAMI

by Sorin Haut

Judoka Luca Kunszabo, dublă legitimare LPS Arad – Liberty Oradea, a obţinut medalia de bronz în etapa de Cupa Europei pentru juniori, desfăşurată în Cehia. La startul categoriei sale, 100 de kilograme, s-au aliniat 26 de sportivi, Kunszabo impunându-se în patru din cele cinci dispute de pe tatami. Urmează la sfârşitul acestei săptămâni o altă etapă de Cupa Europei, la Berlin, apoi un stagiu centralizat în Poiana Braşov, urmat de o ultimă etapă din Cupa Europei, în perioada 22-23 august. Pentru a-şi asigura prezenţa la Campionatele Europene şi Mondiale din toamnă, Luca Kunszabo trebuie să puncteze în ultimele două etape ale Cupei Europei.

Facebook Comments