Restricții de circulație pe mai multe străzi, din cauza Maratonului Aradului
Cu ocazia evenimentului ,,MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI" din 16 noiembrie mai multe străzi vor fi restricționate din punct de vedere al circulației rutiere. Astfel, zonele afectate din punct de vedere al circulației autovehiculelor și tramvaielor sunt următoarele: de la ora...
Trei comune doresc realocarea sumelor primite de la Consiliul județean
În ședința de extraordinară de astăzi, consilierii județeni au aprobat solicitările venite din partea comunelor Hășmaș, Păuliș și Zădăreni de repartizare a unor sume alocate de Consiliul Județean înspre alte obiective de investiții. Aceste sume au fost repartizate din bugetul...
PNL Arad pregătește campania pentru alegerile locale. CJA a redus taxele pentru panourile publicitare
Consilierii județeni au aprobat cuantumul taxelor privind eliberarea acordurilor prealabile și a autorizațiilor de amplasare şi acces la drum a unor obiective, precum şi tarifele de ocupare a amprizei şi a zonei de siguranță a drumurilor județene din domeniul public al județului Arad, în...
Atenție, șoferi! Începe o nouă lucrare, pe Bulevardul Revoluției
De vineri, 15.11.2019, pe Bulevardul Revoluţiei, din intersecţia cu strada Mircea Stănescu spre Piaţa Podgoria, se deschide un nou front de lucru pentru lucrările desfăşurate în cadrul contractului de lucrări CL3 – Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol...
Asfalt pe cel mai degradat drum din județ: Târnova – Tauț
Lucrările de reabilitare a drumului judeţean care leagă comunele Târnova şi Tauţ sunt în plină desfășurare. „Astăzi a început turnarea primului strat de asfalt. Putem spune că munca noastră dă roade, pentru că, așa cum am mai afirmat, ne dorim lucrări finalizate şi drumuri de...
Program modificat la bazinul de polo din Subcetate
Primăria Municipiului Arad aduce la cunoștința publicului modificările survenite în programul de utilizare a bazinului de polo din cartierul Subcetate. Astfel, pe toată durata sezonului rece, de luni până vineri, între orele 17.00 și 19.00, accesul publicului este restricționat, fiind...
Peste 200 de șoferi, amendați într-o singură zi
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului Arad, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 212 de sancţiuni contravenţionale, în valoare...
Arădean de 19 ani, reținut pentru mai multe furturi
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică au identificat doi arădeni, de 19 și 17 ani, care, în noaptea de 10/11 noiembrie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-un salon de coafură, de unde ar fi sustras 3 aparate de tuns, în valoare...
Ordin de protecție provizoriu pentru un arădean de 64 de ani care și-a bătut soția
Polițiștii Secției 2 Micălaca au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 64 de ani, din Arad, care, în seara zilei de 13 noiembrie a.c., și-ar fi agresat verbal și fizic soția, lovind-o cu palma în zona feței. Polițiștii au dispus obligația bărbatului de a...
A furat o mașină de pe Calea Aurel Vlaicu să se plimbe cu ea. Ce au mai descoperit polițiștii
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Vlaicu a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din județul Timiș, care, la data de 11 noiembrie a.c., ar fi sustras un autoturism din fața unui bloc de pe Calea Aurel Vlaicu. Ulterior, cel în cauză ar fi condus autoturismul...
Percheziție la un arădean bănuit de trafic cu țigări
Polițiștii Biroului de Ordine Publică, împreună cu cei ai orașului Nădlac și ai Secției 2 Rurală Arad au desfășurat, ieri, o percheziție la domiciliul unui arădean de 25 de ani, bănuit de trafic cu țigări de contrabandă. În urma activităților desfășurate au fost despistate...
Bărbat din Vărădia de Mureș, bătut în propria casă. Doi tineri au fost reținuți
Polițiștii orașului Lipova, împreună cu cei ai Secției 8 Rurală au depistat și reținut doi tineri, bănuiți de săvârșirea a 3 infracțiuni, în concurs. Aceștia vor fi prezențați magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă. În noaptea de 11/12 noiembrie...
Expoziția "Artiști din județul Békés”, la Muzeul de Artă Arad
Muzeul de Artă a Complexului Muzeal Arad găzduiește expoziția "Artiști din județul Békés / Képzőművészek Békés Megyéből", care va fi vernisată în Sala "Ovidiu Maitec", vineri, 15 noiembrie, ora 17.00 Curatorul expoziției: Gnandt János, președintele Békéstáji...
Lemnul de foc, mai ieftin cu 17% în Arad. Cantitățile disponibile, de patru ori mai mari din cauza furtunilor
Preţul lemnului de foc comercializat de stat în Arad, prin ocoalele silvice, a scăzut cu 17% în acest an, cantităţile disponibile fiind de patru ori mai mari decât în anii anteriori, adică 120.000 de metri cubi, din cauza furtunilor violente care au doborât zeci de mii de copaci în...
Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur – Ocrotitorul Bisericii de la Semlac
Data de 13 noiembrie 2019, ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru preoții și credincioșii Parohiei Semlac. La inițiativa părinților Ciprian Tripa , Felician Crăciun și a credincioșilor s-a sărbătorit pentru prima dată la...