Accident cu patru victime la Cruceni. O mașină a căzut de pe o rampă de urcare pe autostradă
Patru persoane au fost rănite, una fiind în stare foarte gravă, după ce autoturismul în care se aflau a căzut, marţi, de pe rampa la urcarea pe autostrada A1 din zona localităţii arădene Cruceni. În autoturism se aflau patru bărbaţi, toţi suferind fracturi şi alte traumatisme interne...
A fost semnat contractul pentru drumul Arad – Şiria – Pâncota
Semnarea contractului cu constructorul pentru drumul Arad – Şiria – Pâncota deschide cel mai aşteptat şantier pe drumurile judeţene. „În sfârşit, avem constructor! Voinţa de a respecta promisiunea făcută arădenilor şi de a duce până la capăt strategia gândită pentru...
Permise de conducere reținute și dosare penale, în minivacanța de Rusalii
Polițiștii rutieri au desfășurat în perioada 5 – 8 iunie a.c., o acțiune vizând conducătorii auto aflați sub influența alcoolului, pe raza municipiului și a județului Arad. Astfel, polițiștii au efectuat 1229 de testări, în urma cărora au fost constatate 25 de contravenții și...
Trei cetăţeni străini prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat trei cetăţeni străini, un cetăţean sirian şi doi cetăţeni marocani, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. *În data de 07.06.2020, în jurul orei 06.30,...
Ordin de protecție provizoriu pentru un arădean care și-a lovit concubina
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat pentru violență în familie. În noaptea de 8/9 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 39 de ani, din municipiu, și-ar fi amenințat și lovit concubina, de 40 de ani. Pe numele acestuia,...
Cercetați pentru conducere fără permis
La data de 8 iunie a.c., polițiștii orașului Sebiș au depistat un tânăr de 17 ani din localitatea Sălăjeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 31, pe raza aceleiași localități, fără să dețină permis de conducere de pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii...
Un tânăr din Răpsig a furat un cal și l-a vândut în Bihor
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Sebiș cercetează un tânăr pentru furt. La data de 6 iunie a.c., un tânăr de 21 de ani din localitatea Răpsig ar fi luat un cal de pe o pășune din zona Revetiș, aparținând unui alt bărbat de 32 de ani, legându-l de atelajul cu tracțiune...
Doi cetăţeni români depistaţi de poliţiştii de frontieră din P.T.F Nădlac I şi II, cu documentele de identitate ale altor persoane
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota şi Nădlac I - Nagylak au depistat o tânără şi un bărbat, ambii cetăţeni români, care au încercat să tranziteze frontiera de vest, folosind documente de identitate care aparţineau altor...
Bărbat de 73 de ani, accidentat pe o trecere de pietoni de pe Calea Iuliu Maniu
Știri Arad. În această dimineață, în jurul orei 08:30, un arădean de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Iuliu Maniu înspre Calea Radnei, la intersecția cu strada Ioan Alexandru, a surprins și a accidentat ușor un bărbat de 73 de ani, angajat în traversarea străzii...
Intervențiile ISU Arad în ultimele 24 de ore
Știri Arad. În ultimele 24 de ore în urma fenomenelor meteorologice periculoase, COD GALBEN și COD PORTOCALIU, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în 3 locații din municipiul Arad pentru evacuarea apei și salvarea persoanelor. În urma unui apel la 112 un echipaj format din 5...
Containere sau corturi în curtea școlii, unul dintre scenariile luate în calcul din toamnă
Unul dintre scenariile analizate de autorități pentru noul an școlar care începe în toamnă, în cazul unui nou val de COVID-19, care ar impune păstrarea unei distanțe de 2 metri între elevi, în sălile de clasă, ar fi instalarea unor corturi sau containere în curtea școlii, a declarat...
Acțiune de salvare a unui grup de 15 tineri, în apropiere de Moneasa. O tânără a ajuns la spital
Știri Arad. Acțiune de salvare încheiată. În urma primirii unui apel prin 112, Salvamont Arad a intervenit pentru identificarea unui grup de 15 tineri, dintre care o fată care acuza dureri abdominale și nu se mai putea deplasa. Cu ajutorul coordonatelor GPS cei 15 tineri au fost localizați...
Cea mai mare „realizare“ a lui Bibarț: a dublat cheltuielile de personal
Prințișorul renegat Călin Bibarț, cunoscut drept primarul Facebook-ului, are câteva „realizări“ demne de cartea recordurilor în acest mandat de viceprimar-primar interimar. Numai în ultima perioadă, dacă ne uităm pe pagina sa de Facebook, unde e mai activ decât în viața reală,...
125 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, niciunul în județul Arad
Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.604 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.826 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării...
Dezastru pe un drum județean. Șefii CJA sunt așteptați la un concurs de înjurături
Una dintre cele mai mari probleme ale județului sunt drumurile aflate în administrarea CJA. Dincolo de laudele șefilor Consiliului Județean Arad, care săptămână de săptămână anunță pe Facebook că au mai început un proiect, realitatea din teren e extrem de tristă. Un exemplu este...